4 salate apetisante care vor înfrumuseța masa de sărbătoare.

Echipa Bucătarul.eu a selectat 4 rețete de salate apetisante pentru masa de sărbătoare, care sunt absolut delicioase și se prepară foarte simplu. Salatele sunt nu doar gustoase, dar și arată incredibil de frumos, de aceea nu vor fi trecute cu vederea de musafiri. Aceste salate sunt formate din combinații savuroase, care îți încântă papilele gustative. Preparați-le cu drag!

1. Salată “Brățară Malachit” cu kiwi

INGREDIENTE

-1 file de pui

-4 ouă

-4 kiwi

-1 măr verde

-1 morcov

-1 cățel de usturoi

-1 lingură de suc de lămâie

-maioneză după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Fierbeți în prealabil: fileul de pui, morcovul și ouăle.

2. Tăiați fileul de pui și 2 kiwi cubulețe. Lăsați 2 kiwi pentru decor.

3. Puneți un pahar în centrul unei farfurii plate și așezați fileul de pui împrejur. Puneți deasupra cubulețele de kiwi.

4. Adăugați usturoiul pisat în maioneză și ungeți stratul de kiwi.

5. Nivelați maioneza cu furculița, ca să aveți un strat uniform.

6. Separați albușurile de gălbenușuri și radeți-le în boluri separate. Puneți albușurile deasupra stratului de kiwi și ungeți cu maioneză.

7. Dați morcovul prin răzătoare și puneți-l deasupra.

8. Ungeți stratul cu maioneză.

9. Tăiați mărul curățat cubulețe și stropiți-l cu suc de lămâie. Puneți mărul deasupra stratului de morcov și ungeți cu maioneză.

10. Presărați salata cu gălbenușuri rase și decorați cu felii de kiwi.

11. Scoateți paharul atent și puteți servi salata delicioasă la masă.

2. Salată “Margo”

INGREDIENTE

-2 cartofi fierți

-1 file de pui

-150 g de ciuperci marinate

-2-3 ouă fierte

-50-70 g de cașcaval tare

-maioneză după gust

-sare și piper după gust

-ulei pentru prăjit

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați fileul de pui fâșii mari, condimentați-l cu sare și piper și prăjiți-l în ulei până se va rumeni, apoi lăsați-l să se răcească și tăiați-l cuburi.

2. Tăiați cartofii cubulețe și așezați-i primul strat pe un platou plat.

3. Puneți deasupra maioneza sub formă de plasă.

4. Apoi așezați fileul de pui, puneți maioneza sub formă de plasă. Puteți întinde maioneza ușor cu furculița, ca să acopere stratul mai uniform.

5. Tăiați ciupercile marinate cuburi. Acoperiți-le cu maioneză.

6. Tăiați ouăle cubulețe, puneți-le deasupra ciupercilor, asezonați cu sare și piper și faceți o plasă din maioneză.

7. Presărați salata cu cașcaval ras și decorați-o la dorință.

Salată “Plăcere”

INGREDIENTE

-500 g de file de pui fiert

-500 g de ciuperci proaspete

-4-5 castraveți murați

-2 legături de ceapă verde

-maioneză pentru asezonare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați fileul de pui bucățele.

2. Fierbeți ciupercile până vor fi gata, lăsați-le să se răcească și tăiați-le bucăți mari.

3. Tocați ceapa verde mărunt. Apoi tocați mărunt castraveții murați.

4. Amestecați toate ingredientele și asezonați salata cu maioneză. Salata este gata.

4. Salată cu salam afumat și crutoane

INGREDIENTE

-100 g de salam afumat

-100 g de crutoane

-1/2 cutie de porumb conservat

-3 ouă

-1 castravete marinat

-ceapă verde pentru servire

-maioneză după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați salamul și castravetele marinat în fâșii.

2. Fierbeți ouăle, curățați-le, tăiați-le fâșii și adăugați-le în bolul cu celelalte ingrediente.

3. Adăugați porumbul conservat.

4. Adăugați jumătate din crutoane (lăsați jumătate pentru servire).

5. Asezonați salata cu maioneză și amestecați.

6. Tăiați ceapa verde mărunt.

7. Puneți salata în boluri mici și presărați deasupra cu crutoanele rămase și ceapa verde.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...