Brioșe cu dovlecei – gustos, simplu și rapid

Îmi plac la nebunie dovleceii și în fiecare sezon încerc mai multe rețete noi. Am făcut și clătite și budinci, dar cel mai mult mi-au plăcut brioșele cu dovlecei. Sunt foarte fragede, ușoare și deosebit de gustoase. Iar dacă veți adăuga niște cașcaval și puțină șuncă (sau piept de pui sau crevurști), veți obține un gust și o aromă nemaipomenită.

INGREDIENTE

-300 g de dovelecei

-1 ceapă

-sare după gust

-50 g de cașcaval

-2 ouă

-1 linguriță de zahăr

-1.5 lingurițe de praf de copt

-70 g de șuncă

-2/3 pahare de făină

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați fideluță ceapa și căliți-o în ulei.

2. Dacă folosiți piept de pui în loc de șuncă, atunci fierbeți-l în prealabil.

3. Dați dovleceii prin răzătoare, adăugați sare și lăsați-i 3-5 minute.

4. Bateți ouăle cu zahărul și amestecați-le cu făină și praf de copt.

5. Adăugați șunca tăiată cuburi.

6. Stoarceți sucul din dovlecei. Adăugați dovleceii și ceapa călită în compoziție, precum și cașcavalul prin răzătoare. Dacă doriți, adăugați verdețuri.

7. Repartizați compoziția în formele de silicon. Dacă nu aveți astfel de forme, atunci puteți face o singură prăjitură. Este la fel de gustos. Tapetați formele sau tava cu unt și făină.

8. Coaceți brioșele în cuptorul preîncălzit la 200-220C pentru 13-15 minute. Dacă faceți o prăjitură mare, atunci timpul de coacere va fi mai mare.

9. Cantitatea compoziției este suficientă pentru 12 brioșe.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!