Bucurați copii cu un mango de casă delicios – doar luați un dovleac și…

Dovleacul legendar – deliciul toamnei. Vă prezentăm o rețetă excelentă de dovleac, pe care trebuie să o încercați în toamna aceasta. ”Mango” de casă din dovleac este delicios, aromat și sănătos. Este o adevărată comoară de vitamine, fibre și minerale. Puteți folosi deliciul în calitate de umplutură pentru prăjituri de casă sau să-l serviți la o ceașcă de ceai. Bucurați-i pe cei dragi cu un deliciu magic.

INGREDIENTE

– 3 kg de dovleac

– 3 portocale

– 15 g de acid citric

– 600 g de zahăr

– 1 lămâie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Curățați dovleacul de coajă, îndepărtați semințele și tăiați-l cuburi.

2. Înmuiați portocalele și lămâia în apă clocotita pentru 30-40 de secunde. Tăiați citricele cuburi cu tot cu coajă.

3. Puneți într-un bol dovleacul și citricele. Adăugați zahărul și acidul citric. Amestecați bine ingredientele și lăsați-le pentru 3-4 ore, să se macereze.

4. Alegeți borcane de 0,5 l și sterilizați-le. Aranjați în borcane amestecul de dovleac. Acoperiți-le cu capace fierbinți, preventiv sterilizate.

5. Aranjați pe fundul unei cratițe o plasă de tifon, pliată în câteva straturi și turnați apă fierbinte. Aranjați borcanele în cratiță și sterilizați-le timp de 20 de minute. Închideți borcanele cu capace și acoperiți-le cu o plapumă pentru 24 ore. Păstrați borcanele cu deliciul aromat în cămară sau pivniță.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!