Cele mai delicioase brioșe pe bază de chefir! O gustare perfectă pentru a fi luată la pachet!

Brioșele reprezintă o gustare foarte populară, ce sunt foarte des întâlnite în orice cofetării. Chiar dacă sunt destul de accesibile pentru a fi procurate, vă îndemnăm să le pregătiți în condiții casnice. Pe lângă faptul că acestea se prepară uimitor de simplu și rapid, puteți folosi orice fructe după gust. Experimentați cu ingredientele preferate și pregătiți de fiecare dată un nou deliciu, ce cu siguranță va apreciat la cel mai înalt nivel.

INGREDIENTE

-400 g de făină

-2 lingurițe praf de copt

-250 ml de chefir

-3 ouă

-160-180 g de zahăr

-40 g de unt

-1 pahar de stafide (nuci, fructe de pădure, fructe uscate sau confiate)

-vanilie

-1 priză de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Amestecați făina cernută cu praful de copt, sarea, zahărul și vanilia.

2. Într-un alt bol, amestecați chefirul cu ouăle și untul topit (la temperatura camerei). Adăugați amestecul cu făină. Amestecați într-un tempou mai rapid, până obțineți un aluat omogen.

3. Adăugați în aluat stafidele (sau fructele după gust) și amestecați cu grijă, folosind o spatulă. Obțineți un aluat asemănător cu smântâna (cu nivel redus de grăsime).

4. Turnați aluatul în formele pentru brioșe. Umpleți-le doar pe 2/3 din volumul acestora.

5. Coaceți brioșele în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C timp de 20-25 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!