Chec delicios cu mac – merită să-l încercați măcar o dată în viață!

Vă prezentăm o rețetă de chec delicios cu mac. Semințele de mac conțin proteine, glucide, fibre, vitaminele A, C, E, grupa B, fosfor, magneziu, potasiu, sodiu, calciu, seleniu, mangan, fier, cupru și zinc. Acestea contribuie la îmbunătățirea digestiei, tratează bolile de stomac și calmează insomnia. Din cele mai accesibile ingrediente și într-un timp record obțineți un desert uimitor de delicios, moale, fin și aromat. Serviți checul cu un pahar de lapte și gustul acestei prăjituri va rămâne pentru mult timp în memorie.

Ingrediente

-4 ouă

-125 g de unt

-1 lingură praf de copt

-1 pahar de zahăr

-1 pahar de mac

-1 pahar de făină

-nuci

-unt (pentru formă)

-apă

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Puneți o cratiță cu apă pe foc. Turnați în aceasta macul și fierbeți-l timp de 5 minute. Luați cratița de pe foc.

2. Acoperiți cratița cu un capac și lăsați macul să se umfle timp de 20 de minute.

3. Strecurați macul printr-o sită.

4. Bateți gălbenușurile cu zahărul și untul. Adăugați macul și amestecați.

5. Amestecați făina cu praful de copt.

6. Bateți albușurile până obțineți o spumă.

7. Amestecați spuma de albușuri cu făina. Amestecați cu grijă, fără a depune prea mult efort.

8. Adăugați în vasul cu făină amestecul de gălbenușuri și mac. Amestecați până obțineți un aluat omogen.

9. Turnați aluatul într-o formă de copt, preventiv unsă cu unt. Presărați cu nuci.

10. Coaceți checul în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C timp de 30-40 de minute.

Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.


Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!