”Clafoutis” cu prune – o prăjitură cu aromă irezistibilă și gust incomparabil! Delicioasă de te lingi pe degete!

”Clafoutis” este un desert tradițional francez, cu fructe. Este o prăjitură delicioasă, fină și foarte apetisantă. Chiar dacă se prepară din cele mai simple ingrediente, mereu prezente în bucătărie, rezultatul vă va surprinde plăcut. Obțineți un desert cu aromă irezistibilă și gust incomparabil, ce va fi pe placul tuturor.

INGREDIENTE

-500 g de prune

-4 ouă

-360 ml de lapte

-60 g de zahăr

-60 g de făină

-5 ml extract de vanilie

-zahăr pudră pentru decor

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Preîncălziți cuptorul până la temperatura de 160°C.

2. Spălați prunele și uscați-le pe un prosop de hârtie. Tăiați-le în jumătate și îndepărtați sâmburii.

3. Tăiați prunele felii și așezați-le într-o formă de copt. Nu folosiți o formă de copt detașabilă.

4. Într-un bol, bateți ouăle cu laptele. Dacă doriți un desert mai bogat în calorii, înlocuiți laptele cu frișcă grasă.

5. Adăugați în bol zahărul, făina și extractul de vanilie. Amestecați până obțineți un aluat omogen. Dacă prunele sunt mai acrișoare, adăugați mai mult zahăr.

6. Turnați aluatul în forma de copt.

7. Dați forma la cuptorul preîncălzit pentru 60-90 de minute, până desertul se va rumeni. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Presărați desertul cu zahăr pudră sau fistic măcinat.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!