Conopidă cu cașcaval, la cuptor – un deliciu ce a uimit întreaga familie!

Conopida aparține familiei cruciferelor și conține o mulțime de nutrienți esențiali pentru sănătatea organismului uman. Vă prezentăm o rețetă genială de conopidă cu cașcaval, la cuptor. Aceasta este ușoară, se prepară într-un timp record, este delicioasă și foarte aromată. Leguma dietetică preparată după rețeta de mai jos este atât de gustoasă, încât va fi chiar și pe placul celor mici.

INGREDIENTE

– 500 g de conopidă

– 1 pahar de lapte

– 1 lingură de făină

– 1 pahar de cașcaval ras

– 0,5 linguriță de sare

– 0.5 linguriță de piper negru măcinat

– 1-2 linguri de unt

– verdeață după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Desfaceți conopida în buchețele și fierbeți-le timp de 5 minute, într-o cratiță cu apă.

2. Topiți untul într-o cratiță mai mică. Adăugați făina cernută, apoi turnați laptele și amestecați bine cu ajutorul unui tel, până obțineți un amestec omogen.

3. Aduceți amestecul până la fierbere și potriviți cu sare și piper negru. Fierbeți amestecul până acesta va deveni mai dens. Opriți focul și adăugați cașcavalul ras. Amestecați bine compoziția.

4. Așezați buchețelele de conopidă într-o formă termorezistentă și turnați sosul cu cașcaval deasupra. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200 grade pentru 20-25 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. La dorință, decorați cu verdeață.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!