Cum să pregătești faimoasele caramele de casă? Iată cea mai simplă rețetă a unui desert legendar!

Bomboanele delicioase de caramelă reprezintă un desert ce deseori ne amintește de cele mai frumoase clipe a copilăriei. Dacă doriți să-i bucurați pe cei dragi cu un desert original, vă îndemnăm să optați pentru niște caramele de casă. Acestea se prepară uimitor de simplu, dar fac concurență oricărui desert din comerț. Răsfățați-vă familia cu un deliciu de casă natural și laudele nu vor întârzia să apară.

INGREDIENTE

-500 g de zahăr pudră

-120 ml de miere

-1 păstaie de vanilie

-500 ml de frișcă 33%

-50 g de unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Îndepărtați semințele din păstaia de vanilie.

2. Turnați frișca într-o cratiță. Adăugați zahărul pudră, mierea, untul și semințele de vanilie.

3. Puneți cratița pe foc. La foc moderat, amestecați periodic, până untul se va topi.

4. După ce untul s-a topit, nu mai amestecați caramela. Fierbeți-o la temperatura de 122-123°C. Pentru a verifica dacă desertul este gata, faceți testul ”biluței”. Turnați puțină caramelă într-un vas cu apă rece – dacă veți putea forma o bilă din aceasta, atunci desertul este gata.

5. Luați desertul de pe foc. Turnați caramela într-o tavă de copt (cu pereții mai înalți), preventiv tapetată cu hârtie.

6. Lăsați caramela să se răcească la temperatura camerei, timp de 3 ore. Apoi, dați desertul la frigider.

7. Când desertul va fi gata, tăiați-l bucăți mai mici.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...