8 cele mai simple rețete de creme pentru torturi! Salvează-le acum, căci cu siguranță vei avea nevoie de ele!

Vă prezentăm mai jos o selecție minunată de cele mai delicioase și simplu de preparat creme. Dacă sunteți experimentați în arta preparării deserturilor sau chiar dacă sunteți un novice în arta culinară, neapărat merită să notați rețetele de mai jos. Păstrați-le în cartea de bucate și mereu veți avea la îndemână rețetele unor creme delicioase, perfecte pentru orice prăjituri de casă.

Rețeta Nr.1 – Cremă fiartă clasică

INGREDIENTE

-500 ml de lapte

-200 g de zahăr

-1 linguriță de vanilie

-50 g de făină

-4 gălbenușuri

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Frecați gălbenușurile cu zahărul, vanilia și făina. Obțineți o masă omogenă.

2. Turnați laptele într-o cratiță și fierbeți-l. Turnați laptele fierbinte în amestecul cu ou și amestecați bine.

3. Puneți crema pe foc și amestecând încontinuu, fierbeți-o la foc mic, până se va îngroșa.

Rețeta Nr.2 – Cremă universală de unt

INGREDIENTE

-200 g de unt

-4 ouă

-1 pahar de zahăr

-100 g de zahăr pudră

-1 priză de vanilie (la dorință)

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Pregătiți o cratiță cu fundul cât mai gros (uscată). Bateți în aceasta ouăle cu zahărul.

2. Puneți cratița pe foc și încălziți amestecul. Amestecați încontinuu, până amestecul se va îngroșa.

3. Luați cratița de pe foc și  amestecați, până masa se va răci puțin.

4. Într-un bol, amestecați untul moale (la temperatura camerei) cu zahărul pudră. Folosiți un mixer la viteză medie.

5. Adăugați amestecul cu ou și vanilie în bolul cu crema de unt. Amestecați până veți obține o cremă omogenă. Păstrați crema la frigider.

Notă: Crema de unt se unge doar pe blatul rece.

Rețeta Nr.3 – Cremă cu ouă și lapte condensat

INGREDIENTE

-200 g de unt moale (la temperatura camerei)

-100 g de lapte condensat

-2 gălbenușuri

-vanilie sau lichior

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Bateți untul moale cu laptele condensat. Folosiți un mixer la viteză medie.

2. Amestecând încontinuu, adăugați câte un gălbenuș.

3. Amestecați până veți obține o cremă omogenă. La dorință, adăugați vanilie sau 30-50 ml de lichior.

Rețeta Nr.4 – Cremă de lapte condensat cu unt 

INGREDIENTE

-1 cutie de lapte condensat

-1 pachet de unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Bateți untul moale cu laptele condensat. Folosiți un mixer la viteză medie. Obțineți o masă omogenă.

2. Dați crema la frigider.

Rețeta Nr.5 – Cremă cu griș

INGREDIENTE

-0.5 pahar de lapte

-1 lingură de griș

-1 linguriță de zahăr

-1/2 linguriță de unt

-1 gălbenuș

-1 linguriță de zahăr vanilat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Fierbeți laptele cu zahărul vanilat.

2. Amestecați grișul cu puțină apă. Turnați amestecul obținut în cratița cu lapte și amestecați. La foc mic, aduceți amestecul până la fierbere.

3. Frecați gălbenușul cu zahărul și untul, până obțineți o spumă. În porții mici, adăugați amestecul cu griș și amestecați bine, cu ajutorul unui tel. Obțineți o cremă omogenă, ușoară și aerată.

Rețeta Nr.6 – Cremă Mascarpone

INGREDIENTE

-200 g brânză de vaci 18%

-200 ml de frișcă 33%

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Treceți brânza de vaci printr-o sită. Cel mai bine e să o treceți de două ori.

2. Turnați în vasul cu brânză frișca rece și amestecați bine.

3. Bateți amestecul obținut cu un mixer la viteză mică, până veți obține o cremă.

Rețeta Nr.7 – Cremă fiartă cu vanilie 

INGREDIENTE

-2 ouă

-1 pahar de zahăr

-1 linguriță de vanilie

-1.5 pahar de lapte

-2 lingurițe de unt topit

-2 lingurițe de făină

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Într-o cratiță, bateți ouăle cu făina, până veți obține o masă omogenă.

2. Într-o altă cratiță, fierbeți laptele cu zahărul. Amestecați periodic.

3. Cu un jet subțire, turnați laptele în cratița cu ouă și făină. Amestecați cu ajutorul unei spatule, într-un tempou mai rapid.

4. Puneți crema obținută pe foc. Faceți focul mic și amestecați încontinuu, până crema se va îngroșa. Nu aduceți crema până la fierbere.

5. Luați crema de pe foc. Adăugați vanilia și untul. Amestecați bine, până obțineți o cremă omogenă. Așezați cratița cu cremă într-un vas cu apă foarte rece. Folosiți crema pentru prăjituri sau eclere.

Rețeta Nr.8 – Cremă de unt ”Gata în 5 minute”

INGREDIENTE

-250 g de unt moale (la temperatura camerei)

-200 g de zahăr pudră

-100 ml de lapte (dacă veți adăuga 150-200 ml de lapte, crema va fi mai fină)

-1 pachețel de vanilie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Fierbeți laptele. Lăsați-l să se răcească.

2. Adăugați în vasul cu lapte untul, zahărul pudră și vanilia. Amestecați cu ajutorul unui mixer (la viteză mică) până veți obține un amestec omogen și lucios.

Notă: Folosiți doar mixerul. Nu pregătiți crema cu ajutorul unui blender sau robot de bucătărie.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...