Mere coapte cu brânză de vaci – cel mai delicios desert dietetic! O rețetă ce merită notată!

Vă prezentăm o rețetă de mere coapte la cuptor cu brânză de vaci – un deliciu sănătos și dietetic. Acestea se prepară simplu și rapid. Merele coapte sunt pentru mulți dintre noi un simplu și minunat desert. Vă îndemnăm să pregătiți merele coapte cu brânza de vaci, deoarece veți obține un desert extrem de delicios, suculent și aromat. Acestea sunt perfecte pentru copii, fiind apetisante și aromate.

INGREDIENTE

– 6 mere

– 150 g brânză de vaci

– 1 gălbenuș

– 2 linguri de zahăr pudră sau miere

– 1 linguriță de zahăr vanilat

– 1 linguriță de amidon

– stafide la dorință

– unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Spălați merele și tăiați capacele. Îndepărtați cotorul cu semințe, cu ajutorul unei lingurițe, păstrând distanța de la bază și pereți.

2. Frecați brânza de vaci cu zahărul pudră, zahărul vanilat, amidonul și gălbenușul. Amestecați ingredientele până obțineți o masă omogenă. La dorință, puteți adăuga stafide.

3. Ungeți o tavă sau formă de copt cu unt și aranjați merele. Umpleți merele cu amestecul pregătit, cât mai generos.

4. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 190 grade, pentru 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Testați merele cu ajutorul unui cuțit – pereții merelor trebuie să se străpungă ușor.

5. Aranjați merele pe o farfurie și decorați-le cu zahăr pudră. Serviți merele reci sau calde.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!