Pârjoale de post cu varză – atât delicioase și suculente, încât le prepar tot anul împrejur!

Vă prezentăm o rețetă de pârjoale delicioase de varză. Din cele mai simple ingrediente obțineți un fel de mâncare cald aromat, suculent și sățios, ce va fi pe placul tuturor. Toți vor îndrăgi aceste pârjoale atât de mult, încât cu siguranță le veți pregăti tot anul împrejur. Cu gust fin și aromă intensă, acestea se combină perfect cu orice garnitură și sos.

INGREDIENTE

-1-1.5 căpățâni de varză

-2 cepe

-3 cartofi

-5-6 linguri de griș

-1 căpățână de usturoi (după gust)

-130 g de făină

-ulei de floarea soarelui rafinat

-verdeață

-sare

-piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Îndepărtați frunzele de deasupra și tăiați cotorul verzei. Tocați varza cât mai mărunt și puneți-o într-o cratiță.

2. Turnați în cratița cu varză apă clocotită (aceasta trebuie să acopere complet varza). Acoperiți cratița cu un capac și lăsați varza la temperatura camerei pentru 1 oră. Nu este necesar să o fierbeți.

3. Turnați varza într-o strecurătoare și lăsați-o să se scurgă.

4. Turnați puțin ulei într-o tigaie (cât mai adâncă) și puneți-o pe foc. Turnați varza tocată în tigaia încinsă și acoperiți-o cu un capac. La început, înăbușiți varza la foc mare, apoi faceți focul mai mic. Gătiți timp 15 minute. Amestecați periodic.

5. Curățați cepele. Tăiați-le în sferturi de rondele, cât mai subțire. Într-o altă tigaie cu ulei încins, prăjiți ceapa, până acesta se va înmuia. Nu o rumeniți.

6. Curățați și spălați cartofii. Dați-i prin răzătoarea mare. Curățați și presați usturoiul. Spălați și tocați verdeața.

7. Într-un vas mai mare, amestecați cartofii rași cu usturoiul. Adăugați ceapa prăjită (puțin caldă) și verdeața tocată. Amestecați.

8. Treptat, adăugați în vas varza. Amestecați bine după fiecare porție. Presărați cu 2-3 linguri de griș și amestecați. Trebuie să obțineți un amestec fără lichid în exces.

9. Potriviți cu sare și piper negru după gust. Amestecați. La dorință, puteți folosi orice condimente preferate.

10. Adăugați făina și amestecați bine. Dacă amestecul își ține bine forma, nu mai este nevoie să adăugați făină sau griș.

11. Formați pârjoalele și prăjiți-le într-o tigaie cu ulei încins, la foc mic, pe ambele părți. La dorință, înainte de prăjire puteți trece pârjoalele prin făină de grâu, pesmeți sau făină de porumb. Pârjoalele trecute prin pesmeți se vor obține mai rumene.

12. Serviți pârjoalele calde, cu garnitura și sosul preferat.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!