Plăcintă-budincă foarte gustoasă și rapidă pentru cină

Preparați la cină această budincă delicioasă cu pui și cașcaval. Aceasta se prepară rapid, este foarte gustoasă și sățioasă. Budinca se prepară din ingrediente accesibile, este deosebit de gingașă și suculentă. Budinca este delicioasă atât caldă, cât și rece. Savurați-o cu plăcere alături de cei dragi!

INGREDIENTE

-500 g de file de pui

-50 g de cașcaval tare

-2 ouă

-150 ml de lapte cu orice conținut de grăsime

-50 g de făină

-1/2 linguriță de praf de copt

-1/2 linguriță de sare

-piper negru măcinat după gust

-orice verdeață proaspătă – la dorință

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Trebuie să fierbeți sau să coaceți carnea de pui în prealabil (am folosit carnea de pe pulpe, care e mai suculentă).

2. E foarte simplu să fierbeți carnea de pui. Aduceți o cratiță cu apă la fierbere, sărați după gust, adăugați condimentele preferate și puneți carnea. Fierbeți-o timp de 12-15 minute după ce va începe să fiarbă. Nu trebuie să fierbeți puiul mai mult timp, fiindcă va fi uscat și rigid.

3. Lăsați carnea să se răcească în supă până va fi de temperatura camerei, apoi scoateți-o și tăiați-o bucățele medii.

4. Dați cașcavalul prin răzătoarea mare.

5. Spargeți ouăle într-un bol adânc, turnați laptele și adăugați sarea. Bateți un pic cu telul până la omogenizare.

6. Adăugați făina amestecată cu praful de copt și amestecați cu telul până la omogenizare.

7. Aluatul trebuie să fie lichid ca pentru clătite. Încercați să amestecați aluatul bine, ca să nu rămână cocoloașe.

8. Puneți cașcavalul și bucățelele de pui în aluat, amestecați.

9. La dorință mai puteți adăuga piper negru și condimentele preferate.

10. Turnați aluatul într-o formă de copt (am folosit o formă de silicon cu diametrul de 20 cm) și puneți în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.

11. Coaceți budinca timp de 35-40 de minute până se va rumeni frumos.

12. Așezați budinca pe un platou, lăsați-o să se răcească și tăiați-o.

13. Serviți cu smântână sau sosul preferat. Puteți completa această mâncare cu o salată ușoară de legume.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...
error: Content is protected !!