Prune uscate cu nuci, în ciocolată – un desert de casă fascinant! Nici nu se compară cu cel din comerț!

Vă prezentăm rețeta unui desert de casă deosebit de delicios. Prunele cu nuci și ciocolată reprezintă un desert clasic, ce se combină perfect cu orice băutură caldă. Acestea se prepară foarte simplu și sunt numai bune pentru a fi servite atât la cina de familie sau la o întâlnire cu prietenii, cât și la masa de sărbătoare. Bucurați-i pe cei dragi cu un desert deosebit, datorită căruia o să uitați de bomboanele din comerț.

INGREDIENTE

-350 g de prune uscate fără sâmburi (mai mari)

-200 g de ciocolată neagră

-miez de nuci

-unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Rupeți ciocolata bucăți mici și topiți-o la baia de aburi. Lăsați-o să se răcească puțin.

2. Spălați prunele și aranjați-le pe un prosop de hârtie.

3. Tăiați miezul de nuci în jumătate. Aranjați în interiorul fiecărei prune câte o jumătate de miez de nucă (cantitatea de miez depinde de mărimea prunei).

4. Pregătiți un platou și ungeți-l cu unt. Înmuiați fiecare prună în ciocolata topită, apoi aranjați-o pe platou. Folosiți-vă de scobitori.

5. Dați platoul cu bomboane la frigider, până ciocolata se va prinde.

Notă: La dorință, puteți înlocui prunele uscate cu caisele uscate. Pentru un plus de gust și aromă, puteți adăuga în ciocolata topită puțină esență de vanilie sau o priză de ardei iute.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...