Salam fiert de casă – un mezel deosebit de delicios, fără aditivi chimici. O rețetă ce merită toată atenția!

Vă prezentăm o rețetă de salam de casă delicios. Acesta se prepară uimitor de simplu, iar rezultatul vă va surprinde plăcut. Obțineți un mezel de casă savuros și apetisant, fără conservanți și aditivi chimici. Acesta este perfect pentru sandvișuri sau pentru a fi servit la masa de sărbătoare în calitate de aperitiv.

INGREDIENTE

– 700 g piept de pui (sau de curcan)

– 300 ml de frișcă (sau lapte)

– 3 albușuri

– sare

– piper negru măcinat

– condimente după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați carnea bucăți mai mici. Tocați carnea cu ajutorul unui robot de bucătărie, până obțineți o pastă.

2. Adăugați albușurile, sarea și piperul negru măcinat. La dorință, puteți adăuga puțină nucșoară.

3. Turnați frișca rece și amestecați până obțineți o masă omogenă.

4. Aranjați 1/3 din cantitatea de carne tocată pe un segment dreptunghiular de folie alimentară. Rulați folia și legați-i capetele cu o ață. Repetați procesul de încă 2 ori. Obțineți 3 salamuri.

5. Turnați apă într-o cratiță și puneți-o pe foc. Aduceți apa până la fierbere și faceți focul mic. Aranjați salamul în cratiță și acoperiți-l cu o farfurie (apa nu trebuie să facă bule). Fierbeți timp de 60 de minute.

6. Scoateți salamul din cratiță și lăsați-l să se răcească.

7. Îndepărtați folia alimentară.

8. Aranjați un segment de hârtie de copt pe suprafața de lucru. Presărați-o cu condimente și ierburi aromate (cel mai bine e să folosiți ierburi italiene). Aranjați salamul și rulați hârtia. Repetați procesul cu fiecare salam în parte.

9. Dați salamul la frigider pentru 8 ore (sau peste noapte).

10. Îndepărtați hârtia de copt și tăiați salamul felii.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...
error: Content is protected !!