Salată din ridichi: cele mai reușite combinații de ingrediente. Prepară bucate noi în fiecare zi!

Ridichea este o legumă suculentă și crocantă, care conține vitamine, fibre, pectină și săruri minerale, atât de necesare organismului nostru. Din această legumă de primăvară se prepară salate, în care ridichile se combină foarte bine cu diferite legume, cașcaval, brânză, ouă fierte și crutoane. Este important să alegeți ridichi tari, care sunt suculente și aromate. Adăugați în salate diferite verdețuri: rucola, mărar, ceapă verde, usturoi, pătrunjel, care vor oferi bucatelor un plus de gust și aromă. Savurați salatele cu plăcere.

Salate proaspete din ridichi

1. Salată din ridichi și ouă

INGREDIENTE

-1 legătură de ridichi

-4 ouă fierte

-1 ceapă

-4 linguri de smântână

-verdeață de mărar și pătrunjel

-sare și piper negru măcinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ridichile rondele, ceapa – semi-rondele, iar ouăle fierte cubulețe.

2. Puneți ingredientele pregătite într-un bol, alternând rondelele de ridichi, ceapa și ouăle. Asezonați cu sare și piper, stropiți salata cu smântână și presărați verdeața tocată mărunt.

2. Salată cu ridichi și porumb

INGREDIENTE

-1 legătură de ridichi

-2 castraveți medii

-1/2 cutie de porumb conservat

-3-4 linguri de smântână

-4-5 frunze de salată

-sare și mărar după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ridichile și castraveții felii subțiri. Rupeți frunzele de salată cu mâinile.

2. Adăugați porumbul și mărarul tăiat mărunt. Asezonați salata cu sare și smântână.

3. Salată din ridichi cu castraveți și morcov

INGREDIENTE

-250 g de ridichi

-2-3 castraveți

-1 morcov

-1 legătură de ceapă verde

-1/2 legătură de pătrunjel

-200 g de smântână (sau 15 ml de ulei)

-sare după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ridichile și castraveții fâșii, dați morcovul prin răzătoarea mare, mărunțiți verdeața.

2. Amestecați toate ingredientele, asezonați salata cu smântână sau ulei și sare după gust.

4. Salată cu ridichi, ciuperci și broccoli

INGREDIENTE

-6-8 ridichi

-1 ceapă

-200-300 g de ciuperci

-300 g de broccoli (proaspăt sau congelat)

-1 linguriță de suc de lămâie

-sare și piper negru măcinat după gust

-verdeață (mărar, pătrunjel, ceapă verde) după gust

-35 ml de ulei

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ceapa mărunt și prăjiți-o până se va rumeni, adăugați ciupercile tăiate și prăjiți împreună. Puneți ciupercile pe un șervețel, ca să se absoarbă excesul de ulei.

2. Desfaceți broccoli buchețele și fierbeți-le în apă clocotită sărată timp de 1-2 minute.

3. Tăiați ridichile, tocați verdeața. Amestecați într-un bol: ciupercile, ridichile, broccoli și verdeața, asezonați cu sare și piper și stropiți cu suc de lămâie. Adăugați un pic de ulei și amestecați.

5. Salată din ridichi cu roșii și sos tzatziki

INGREDIENTE

-1 legătură de ridichi

-2 roșii

-50 g de ceapă verde

-250 ml de iaurt natural

-2 castraveți

-1 lingură de suc de lămâie

-1 linguriță de coajă rasă de lămâie

-2 căței de usturoi

-sare și piper negru măcinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Preparați sosul: decojiți castraveții și dați-i prin răzătoarea mare. Adăugați iaurtul, coaja și sucul de lămâie, usturoiul mărunțit, sarea și piperul negru după gust. Amestecați toate ingredientele și dați sosul la frigider pentru un timp.

2. Tăiați ridichile rondele, roșiile – felii, iar ceapa verde – rondele. Puneți legumele într-un bol adânc sau în boluri porționate. Stropiți salata cu sos tzatziki.

6. Salată cu ridichi, roșii și brânză feta

INGREDIENTE

-150 g de ridichi

-250 g de roșii

-1 ceapă roșie

-200 g de brânză feta

-1 legătură de salată

-5 g de sare

-5 g de piper negru măcinat

-30 ml de ulei de măsline

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ceapa fâșii, roșiile – bucățele mici, ridichile – felii subțiri, iar brânza feta – cuburi. Rupeți frunzele de salată verde cu mâinile.

2. Amestecați salata, ceapa, roșiile, ridichile și brânza feta. Asezonați salata cu sare, piper și ulei.

7. Salată din ridichi cu rucola

INGREDIENTE

-1 legătură de rucola

-6-8 ridichi

-150 g de brânză feta

-2-3 linguri de ulei de măsline

-1 lingură de suc de lămâie

-sare și piper negru măcinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați ridichile bucăți mari, iar brânza feta – cuburi.

2. Combinați ridichile, brânza feta și rucola, condimentați cu sare și piper după gust, asezonați salata cu suc de lămâie și ulei de măsline. Amestecați.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!