Salată picantă din legume pentru iarnă. Delicioasă de te lingi pe degete!

“Salata picantă din legume pentru iarnă” este o gustare savuroasă, care se prepară din multe legume suculente și crocante. Salata este foarte gustoasă, aromată și colorată și poate fi servită ca gustare sau cu bucate din carne sau cartofi. Se prepară extrem de ușor, dar este un deliciu nemaipomenit de bun, care nu trebuie să lipsească din cămara ta.

INGREDIENTE

-1 kg de ardei grași

-3 kg de roșii coapte

-1 kg de ceapă

-1 kg de morcovi

-6 linguri cu vârf de zahăr

-300 ml de ulei

-6 linguri de oțet de 6 %

-6 linguri rase de sare

-ardei chili după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Spălați legumele și uscați-le.

2. Tăiați roșiile felii, iar ceapa – semi-rondele.

3. Tăiați ardeii grași, ardeiul iute și morcovii fâșii.

4. Puneți toate legumele într-o cratiță mare, adăugați sarea, zahărul și uleiul, amestecați bine. Lăsați legumele să stea timp de 3-4 ore, ca să lase suc.

5. Puneți cratița la foc, aduceți legumele la fierbere și adăugați oțetul. Fierbeți timp de 3-5 minute.

6. Puneți salata imediat în borcane sterilizate, capsați-le, întoarceți-le cu susul în jos, acoperiți-le cu o plapumă și lăsați-le să se răcească complet.

7. Păstrați borcanele cu salată în cămară sau la loc răcoros.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...
error: Content is protected !!