Top 3 salate delicioase cu roșii cu gust proaspăt și consistent

Echipa Bucătarul.eu vă oferă 3 rețete delicioase de salate cu roșii, care sunt delicioase, cu gust proaspăt și consistent în același timp. Roșiile sunt combinate cu bastoane de crabi, ouă, carne și alte ingrediente care scot în evidență gustul deosebit și suculent al legumelor. Preparați aceste salate la cină sau pentru masa de sărbătoare. Suntem siguri că nimeni nu va rămâne indiferent.

1. Salată nebună

INGREDIENTE

-200 g de bastoane de crabi

-2 ouă fierte

-2 castraveți proaspeți mici

-2 roșii medii

-60 g de cașcaval

-3 linguri de maioneză

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați castraveții și roșiile cubulețe. Dați cașcavalul prin răzătoarea mică.

2. Mărunțiți ouăle, tăiați bastoanele de crabi cubulețe, adăugați maioneza și amestecați.

3. Așezați salata în straturi:

4. 1 strat – bastoanele de crabi cu ouă.

5. 2 strat – castraveții.

6. 3 strat – bastoanele de crabi cu ouă.

7. 4 strat – roșiile.

8. 5 strat – cașcavalul.

9. Decorați salata cu verdeață.

2. Salată “Marea roșie”

INGREDIENTE

-250 g de bastoane de crabi

-2-3 roșii

-1 ardei gras roșu

-150 g de cașcaval tare

-2 căței de usturoi

-maioneză

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați bastoanele de crabi fâșii.

2. Tăiați roșiile felii, îndepărtați semințele și tot lichidul, tăiați-le fâșii.

3. Curățați ardeiul și tăiați-l fâșii.

4. Dați cașcavalul prin răzătoare.

5. Dați usturoiul prin presă.

6. Amestecați toate ingredientele și asezonați salata cu maioneză.

3. Salată de primăvară

INGREDIENTE

-2-3 roșii

-500 g de piept de pui

-150 g de cașcaval tare

-1 cutie de fasole roșie

-salată verde

-crutoane

-maioneză ușoară sau smântână pentru asezonare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați roșiile și salata mărunt. Radeți cașcavalul.

2. Tăiați pieptul de pui bucățele și înăbușiți la foc mic timp de 20 de minute până se va evapora tot lichidul, puteți să-l prăjiți ușor.

3. Amestecați toate ingredientele, asezonați cu maioneză (smântână). Serviți salata presărată cu crutoanele deasupra.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

 

loading...
error: Content is protected !!