Top 4 cele mai delicioase supe – o selecție minunată, unde fiecare gospodină va găsi rețeta pe plac!

Supa este un fel de mâncare cald, ce este absolut necesar pentru un regim alimentar sănătos. Pentru a diversifica puțin meniul de fiecare zi, vă prezentăm mai jos top 4 cele mai delicioase supe. Pe lângă faptul că acestea se prepară uimitor de simplu, sunt foarte aromate și apetisante. Alegeți rețeta după gust și bucurați-i pe cei dragi cu un prânz original și foarte gustos.

Rețeta Nr.1 – Supă aromată cu pui afumat și brânză topită

INGREDIENTE

-300 g pulpă de pui afumată

-3 linguri de brânză topită

-3 cartofi

-1 morcov

-1 ceapă

-mărar

-sare

-condimente după gust

-ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Fierbeți pulpa într-o cratiță cu apă. Scoateți carnea din supă și desfaceți-o de-a lungul fibrelor (îndepărtați oasele). Întoarceți carnea în supă.

2. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i cuburi. Spălați și curățați morcovul. Tocați-l mărunt sau dați-l prin răzătoare. Adăugați cartofii și morcovul în cratița cu supă.

3. Curățați și tocați ceapa. Prăjiți-o într-o tigaie cu ulei încins, până se va rumeni. Adăugați ceapa în cratiță.

4. Adăugați brânza topită și amestecați. Fierbeți supa la foc mic, timp de 15-20 de minute, până brânza se va topi complet și cartofii vor fi gata.

5. Serviți supa presărată cu mărar tocat.

Rețeta Nr.2 – Supă de mazăre cu cârnați vânătorești și brânză topită

INGREDIENTE

-1 pahar de mazăre uscată

-3 cartofi

-1 morcov

-1 ceapă

-5 cârnați vânătorești

-1 pachețel de brânză topită

-verdeață

-sare

-condimente după gust

-ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Înmuiați mazărea în apă rece și lăsați-o la temperatura camerei pentru 2 ore. La fel, o puteți lăsa și peste noapte.

2. Turnați 3 l de apă într-o cratiță și puneți-o pe foc. Când apa va începe să fiarbă, adăugați în cratiță mazărea (scursă de apă) și fierbeți-o timp de 30 de minute. Îndepărtați spuma.

3. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i cuburi și adăugați-i în cratița cu mazăre.

4. Curățați și tocați ceapa. Curățați morcovul și dați-l prin răzătoare. Tăiați cârnații felii. Prăjiți ceapa și morcovul într-o tigaie cu ulei încins, până vor fi aproape gata. Adăugați în tigaie cârnații și amestecați.

5. Adăugați legumele prăjite cu cârnați în cratița cu supă . Amestecați.

6. Adăugați în supă brânza topită și amestecați. Fierbeți supa până brânza se va topi complet.

7. Serviți supa presărată cu verdeață tocată.

Rețeta Nr.3 – Supă de mazăre cu pui și ciuperci 

INGREDIENTE

-300 g piept de pui

-150 g de ciuperci chmapignon

-0.5 pahar de mazăre uscată

-2 cartofi

-1 morcov

-1 ceapă

-1 linguriță de muștar

-turmeric (pe vârf de linguriță)

-verdeață

-sare

-piper negru măcinat

-ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Înmuiați mazărea în apă rece și lăsați-o la temperatura camerei pentru 2 ore. La fel, o puteți lăsa și peste noapte.

2. Fierbeți mazărea și pieptul de pui într-o cratiță cu apă și puțină sare, timp de aproximativ 30 de minute.

3. Scoateți carnea din cratiță și lăsați-o să se răcească puțin. Tăiați-o bucăți mai mici.

4. Spălați și curățați cartofii. Tăiați-i cuburi. Adăugați în cratița cu mazăre cartofii și carnea de pui. Amestecați și fierbeți timp de 15 minute.

5. Curățați ceapa și tăiați-o cuburi. Curățați morcovul și dați-l prin răzătoare. Prăjiți legumele într-o tigaie cu ulei încins, până se vor rumeni.

6. Adăugați în tigaie ciupercile tăiate și muștarul. Amestecați. Prăjiți înăbușit la foc mic, timp de 5 minute.

7. Adăugați legumele prăjite în supă. Potriviți cu turmeric (la dorință), sare și piper negru măcinat. Fierbeți supa timp de încă 10 minute. Luați cratița de pe foc și lăsați-o acoperită pentru încă 20 de minute.

8. Serviți supa presărată cu verdeață tocată.

Rețeta Nr.4 – Supă Kharcho cu pui 

INGREDIENTE

-300 g piept de pui

-1 morcov

-1 ceapă

-100 g de orez

-3 căței de usturoi

-2 linguri pastă de roșii

-1 legătură mică de verdeață

-sare

-condimente după gust

-ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Tăiați carnea de pui bucăți mai mici.

2. Fierbeți orezul cu pieptul de pui, într-o cratiță cu apă și puțină sare (3 l de apă).

3. Curățați morcovul și dați-l prin răzătoare (sau tocați-l mărunt). Curățați ceapa și tăiați-o cuburi mici.

4. Prăjiți ceapa și morcovul într-o tigaie cu ulei încins. Adăugați pasta de roșii, usturoiul tocat și verdeața tocată. Înăbușiți timp de câteva minute.

5. Adăugați legumele prăjite în cratița cu supă. Potriviți cu sare și condimente după gust. Amestecați.

6. Aduceți supa până la fierbere, apoi luați-o de pe foc. Acoperiți cratița cu un capac și lăsați supa la temperatura camerei pentru încă 10 minute.

7. Serviți supa presărată cu verdeață tocată.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!