5 rețete pe care trebuie neapărat să le salvezi – cele mai simple și gustoase chifle pe care le-am făcut vreodată!

Vă prezentăm mai jos top 5 cele mai simple rețete de chifle delicioase. Pe lângă faptul că se prepară uimitor de simplu și rapid, acestea se obțin deosebit de moi, pufoase și delicioase. Chiflele sunt perfecte pentru a fi servite la micul dejun, în calitate de gustare sau pentru a fi luate la pachet. Experimentați cu fructele uscate sau cu ierburile aromate preferate și bucurați-vă de cele mai delicioase prăjituri de casă.

Rețeta Nr.1 – Chifle pe bază de iaurt

INGREDIENTE

-350 g de făină

-300 g de iaurt

-1 lingură de ulei vegetal

-2 lingurițe de zahăr

-2 lingurițe praf de copt

-1.5 lingurițe de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Amestecați făina cernută cu sarea, praful de copt și zahărul.

2. Amestecați iaurtul cu uleiul. Treptat, adăugați făina și frământați aluatul. Obțineți un aluat omogen și elastic.

3. Aranjați aluatul pe suprafața de lucru, presărată cu făină. Împărțiți-l în 8-10 părți de dimensiuni egale. Formați chiflele și aranjați-le pe o tavă de copt, tapetată cu hârtie. La dorință, puteți trece chiflele prin zahăr, apoi să le aranjați pa tavă.

4. Coaceți chiflele în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 210-220°C timp de 20-25 de minute, până se rumenesc și sunt gata. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

Notă: La dorință, puteți adăuga la chifle fructe uscate sau vanilie. La fel, dacă nu doriți chifle dulci, puteți folosi ierburi aromate, mac sau semințe de susan.

Rețeta Nr.2 – Chifle pe bază de lapte

INGREDIENTE

-2 pahare de făină

-2/3 pahar de lapte

-1/3 pahar de ulei vegetal

-3 lingurițe praf de copt

-1/2 linguriță de sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Preîncălziți până la temperatura de 220°C.

2.  Amestecați făina cernută cu sarea și praful de copt. Dacă doriți chifle dulci, adăugați zahăr. Dacă nu – folosiți ierburi aromate, oregano sau busuioc.

3. Adăugați laptele și uleiul. Amestecați.

4. Formați din aluat o turtă, de 3-4 cm în înălțime. Decupați aluatul, formând chiflele, cu ajutorul unei forme speciale sau a unui pahar.

5. Aranjați-le pe o tavă de copt, tapetată cu hârtie. Coaceți chiflele timp de 20 de minute, până se rumenesc. La dorință, presărați-le cu zahăr brun.

Rețeta Nr.3 – Chifle pe bază de chefir cu unt

INGREDIENTE

-400 g de făină

-100 g de zahăr

-250 ml de chefir

-175 g de unt

-3/4 linguriță de sare

-1/2 linguriță praf de copt

-1/2 linguriță bicarbonat de sodiu

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Preîncălziți cuptorul până la temperatura de 220°C.

2. Amestecați făina cernută cu praful de copt, bicarbonatul de sodiu și sarea.

3. Adăugați untul și frecați amestecul obținut, cu ajutorul unei furculițe. Obțineți o masă fărâmicioasă.

4. Turnați chefirul și amestecați. Obțineți un aluat omogen. Împărțiți-l în două părți de dimensiuni egale.

5. Redați-i fiecărei porții de aluat o formă rotundă, apoi formați o turtă. Decupați 6 chifle, folosind o formă sau un pahar. La fel, puteți tăia blatul rotund în 6 triunghiuri.

6. Aranjați chiflele pe tava de copt, tapetată cu hârtie.

7.Coaceți-le în cuptorul preîncălzit timp de 12 minute, până se rumenesc. La dorință, ungeți chiflele cu chefir și presărați-le cu zahăr.

Rețeta Nr.4 – Chifle pe bază de drojdie

INGREDIENTE

-20-25 linguri de făină

-1 pahar de lapte

-1/4 pahar de ulei vegetal

-1/2 pahar de apă

-1.5 linguriță de drojdie uscată

-1/2 linguriță de sare

-zahăr după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Amestecați drojdia cu apa și 2 linguri de făină cernută. Lăsați amestecul obținut la un loc cald. La dorință, puteți aranja paharul cu apă într-un bol cu apă caldă.

2. Preîncălziți cuptorul până la temperatura de 200°C.

3. Turnați apa cu drojdie într-un bol mai mare. Adăugați laptele, uleiul, zahărul și sarea. Amestecați.

4. Treptat, adăugați făina cernută și frământați aluatul. Obțineți un aluat omogen, moale și nelipicios.

5. Împărțiți aluatul în porții mici, a câte 50 g fiecare. Redați-i fiecărei porții de aluat o formă rotundă.

6. Apăsați puțin fiecare bilă, formând o turtă cu grosimea de 2 cm. Aranjați-le pe o tavă de copt, preventiv unsă cu ulei. Faceți o tăietură pe mijlocul fiecărei chifle, păstrând o distanță de la bază. Lăsați-le la temperatura camerei pentru 5 minute.

7. Coaceți chiflele timp de 15 minute, până se rumenesc și sunt gata. Ungeți chiflele cu apă rece și acoperiți-le cu un prosop.

Notă: La dorință, puteți adăuga la chifle ceapă tocată, verdeață sau ierburi aromate.

Rețeta Nr.5 – Chifle cu zahăr

INGREDIENTE

-6.25 pahare de făină

-4 ouă

-1.75 pahar de lapte

-0.75 pahar de unt moale (la temperatura camerei)

-0.25 pahar de zahăr

-1 lingură praf de copt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Preîncălziți până la temperatura de 240°C. Tapetați o tavă de copt cu hârtie.

2. Amestecați făina cernută cu sarea, praful de copt și zahărul. Faceți o adâncitură în amestecul obținut și turnați în spațiul format untul. Frământați aluatul.

3. Bateți 3 ouă cu laptele. Turnați amestecul obținut în aluat și amestecați.

4. Presărați suprafața de lucru cu făină și întindeți aluatul într-un blat, cu grosimea de 2.5 cm. Tăiați sau decupați chiflele și aranjați-le pe tava de copt. Ungeți-le cu un ou bătut și presărați-le cu zahăr. La dorință, puteți adăuga fructe uscate sau nuci.

5. Coaceți chiflele în cuptorul preîncălzit timp de 12-15 minute, până se rumenesc și sunt gata.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

loading...