Tort fără coacere ”Pădurea neagră” – un desert ce topește chiar și cea mai rece inimă!

Vă prezentăm o rețetă de tort delicios fără coacere. Acesta se prepară uimitor de simplu, fiind perfect dacă pregătiți un desert de casă pentru prima dată. Obțineți un tort deosebit de aromat și delicios, în care se combină perfect crema dulce de brânză cu vișinele dulci-acrișoare și gustul intens de ciocolată. Este un tort deosebit de fin, ce se topește în gură.

INGREDIENTE

-400 g biscuiți de ciocolată

-300 g brânză de vaci (sau cremă de brânză)

-2-3 linguri de smântână

-2-3 linguri de lapte condensat

-80 ml gem sau dulceață de vișine

-ciocolată neagră pentru decor

-vișine proaspete pentru decor

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Fărâmițați brânza de vaci cu ajutorul unei furculițe.

2. Adăugați în bolul cu brânză smântâna și laptele condensat. Amestecați până obțineți o masă omogenă. Gustați crema. Dacă credeți că nu e suficient de dulce, adăugați zahăr pudră sau lapte condensat.

3. Tapetați un platou cu folie de aluminiu și asamblați tortul: ungeți câte un biscuit cu cremă și aranjați-l în centrul platoului (cu crema orientată în jos). Ceilalți biscuiți aranjați-i în jurul primului. Astfel, straturile se vor fixa bine pe folie.

4. Folosiți cel puțin 4 biscuiți pentru primul strat al tortului. Ungeți-i cu un strat uniform de cremă. Folosiți o spatulă.

5. Pentru al doilea strat, ungeți biscuiții cu gem sau dulceață de vișine. Aranjați-i cu partea unsă orientată în jos.

6. Acoperiți biscuiții cu un strat uniform de cremă. Alternați astfel straturile, până veți folosi toți biscuiții.

7. Acoperiți ultimul strat de biscuiți și părțile laterale a tortului cu cremă.

8. Acoperiți părțile laterale a tortului cu ciocolată rasă.

9. Tăiați vișinele în jumătate și aranjați-le pe perimetrul tortului.

10. Dați tortul la frigider pentru cel puțin 3 ore.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!