6 rețete de aluat pentru pește

Peștele este un aliment foarte hrănitor, ușor digerabil, o sursă bogată de minerale, oligoelemente și vitamine necesare organismului nostru. Echipa Bucătarul.eu vă oferă 6 rețete delicioase de aluat pentru pește, care vor surprinde plăcut pe cei dragi.

1. PEȘTE ÎN ALUAT DE CAȘCAVAL

Peștele în acest aluat va ieși foarte gustos și destul de consistent.

Ingrediente

– 200 g de file de pește

– 100 g de cașcaval

– 4 ouă

– 3 linguri de maioneză

– sare și piper după gust

– puțină făină

Mod de preparare

1. Dați cașcavalul prin răzătoare mare, amestecați-l cu ouă și maioneză.

2. Adăugați sare, piper și făină. Amestecați toate ingredientele.

3. Tăiați fileul de pește în bucăți mici, înmuiați bucățile în aluatul de cașcaval și prăjiți-le în tigaie pe ambele părți.

4. Când observați o crustă frumoasă a peștelui, luați tigaia de pe foc. Peștele este gata. Puneți bucățile de pește pe un prosop de hârtie să se absoarbă excesul de grăsime. Apoi așezați-le pe un platou și serviți-le.

2. PEȘTE ÎN ALUAT DE CARTOFI

Ingrediente

– file de pește

– 3 cartofi

– 1 ou

– 2 linguri de făină

– sare după gust

Mod de preparare

1. Spălați cartofii, curățiți-i și dați-i prin răzătoare mare. Adăugați ouăle, făina și sarea și amestecați compoziția.

2. Tăiați fileul de pește în bucăți mici, treceți-le prin aluatul obținut și prăjiți-le în ulei pe ambele părți.

3. PEȘTE PRĂJIT ÎN ALUAT DE LAPTE

Ingrediente

– 400 ml de lapte

– 1.5 kg de file de pește

– 6 ouă

– făină

– sare după gust

– ulei

Mod de preparare

1. Încălziți puțin laptele, adăugați gălbenușurile, sarea, uleiul, făina și amestecați bine toate ingredientele.

2. Adăugați atent în aluat albușurile bătute spumă și amestecați bine.

3. Tăiați peștele în bucăți, înmuiați-le în aluat și prăjiți-le pe ambele părți până se rumenește crusta.

4. PEȘTE COPT ÎN ALUAT DE BERE

Ingrediente

– 500 g de file de pește

– 100 g de făină

– 150 ml de bere blondă

– 2 linguri de ulei

– 1 ou

Mod de preparare

1. Cerneți făina și adăugați albușul de ou în ea.

2. Adăugați berea și uleiul. Nu vă îngrijorați dacă aluatul va ieși prea lichid.

3. Tăiați peștele în bucățele, dați-le prin aluat și prăjiți-le pe ambele părți. Peștele în aluat de bere este foarte fin, ca în dantelă.

5. PEȘTE ROȘU ÎN ALUAT DUPĂ REȚETĂ CHINEZEASCĂ

Ingrediente

– 500 g de file de pește roșu

– 1 ou

– 2 linguri de amidon de porumb

– sare

Mod de preparare

1. Bateți bine oul, adăugați amidonul de porumb și sare după gust. Amestecați aluatul.

2.Tăiați peștele în bucăți, înmuiați-le în aluat și prăjiți-le la foc mare pe ambele părți. În acest aluat, de asemenea, se pregătesc aripile de pui marinate care vor ieși delicioase.

6. PEȘTE ÎN ALUAT DE ALBUȘURI

Ingrediente

– 500 g de file de pește

– 4 ouă

– 3 linguri de făină

– 1 linguriță de apă

– sare după gust

Mod de preparare

1. Acest aluat este cel mai fin dintre cele descrise mai sus. Bateți bine albușurile de ou cu sare, adăugați făina, apa și amestecați bine toate ingredientele. Aluatul obținut trebuie să fie de consistența clătitelor.

2. Tăiați peștele în bucăți și înmuiați-le în aluat, prăjiți-le pe ambele părți.

3. Peștele pregătit în oricare dintre cele 6 tipuri de aluat poate fi servit cu sos de usturoi, care va accentua perfect gustul mâncării. Sosul se pregătește astfel: amestecați o parte de maioneză cu una de smântână, adăugați usturoi tocat mărunt, verdeață și un castravete murat dat prin răzătoare mare. Amestecați bine toate ingredientele și serviți sosul cu pește.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!