Aceste delicii sunt principalul concurent al tocineilor tradiționali. Nu vei putea decide imediat ce-ți place mai mult.

“Crochetele din cartofi cruzi” se prepară foarte simplu, sunt gustoase și sățioase și pot completa perfect un prânz sau o cină. Le puteți servi în calitate de garnitură sau ca gustare cu un sos de smântână. Acestea sunt delicioase și în stare rece și pot fi servite cu legume proaspete și verdeață aromată. Nu ezitați să preparați aceste delicii apetisante, care vor fi pe placul tuturor.

Crochete de cartofi

INGREDIENTE

-4-5 cartofi

-4-5 linguri de făină

-5 linguri de pesmeți

-1 ceapă

-1 linguriță de mărar uscat

-250-300 ml de ulei de floarea soarelui

-sare și piper negru măcinat după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Dați cartofii curățați prin răzătoarea mică, iar ceapa – prin răzătoarea medie. Combinați masa de cartofi cu cea de ceapă, amestecați.

2. Puneți masa obținută într-o sită tapetată cu tifon sau într-o pungă din pânză și stoarceți-o.

3. Adăugați sarea, piperul și mărarul uscat în masa de cartofi, amestecați. Adăugați câte o lingură de făină și amestecați. Trebuie să obțineți un aluat care să se lipească puțin de mâini, însă poate fi modelat bine cu mâinile umede.

4. Formați biluțe din aluat de mărimea unei nuci și dați-le prin pesmeți.

5. Încingeți uleiul rafinat într-o cratiță înaltă și îngustă la foc mediu. Când va apărea un pic de fum, puneți biluțele de cartofi în porții mici. Dacă uleiul e prea fierbinte, atunci crochetele pot exploda și stropi uleiul. Reduceți focul și mai adăugați biluțe, care vor răci uleiul.

5. Puneți crochetele pe un prosop de hârtie, ca să se absoarbă excesul de ulei.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1