Această tartă deosebită este atât de simplu de preparat, încât a devenit preferata mea. “Tarta cu cașcaval” este incredibil de apetisantă, moale și gingașă, încât se topește în gură. Aroma este nemaipomenită și nu poate fi redată prin cuvinte. Tarta este delicioasă de te lingi pe degete. Preparați cât mai curând acest deliciu seducător de bun.
INGREDIENTE PENTRU ALUAT
-2 ouă (preferabil de casă)
-100 g de smântână
-3 linguri de maioneză
-1/2 pahar de făină
-1 linguriță de praf de copt
-1/2 linguriță de sare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
INGREDIENTE PENTRU UMPLUTURĂ
-75 g de brânză
-100 g de cașcaval tare
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Aluatul. Amestecați aluatul cu ajutorul unui robot de bucătărie sau cu telul.
2. Spargeți ouăle în vasul mixerului.
3. Adăugați smântâna (puteți folosi jumătate de smântână și jumătate de lapte bătut).
4. Apoi adăugați sarea și maioneza.
5. Combinați făina și praful de copt într-un bol separat, amestecați și cerneți masa.
6. Puneți amestecul de făină cernut în vasul mixerului.
7. Amestecați aluatul cu ajutorul mixerului. Aluatul obținut trebuie să fie lichid.
8. Între timp preparați umplutura.
9. Dați brânza și cașcavalul tare prin răzătoarea mare.
10. Puteți folosi orice fel de brânză și cașcaval. La dorință puteți adăuga parmezan ras și verdeață.
11. Combinați brânza și cașcavalul într-un bol, asezonați cu sare după gust și amestecați bine.
12. Pregătiți o formă de copt cu diametrul de 20 cm.
13. Tapetați forma cu hârtie de copt și ungeți-o cu unt.
14. Turnați în formă jumătate de aluat și distribuiți-l uniform pe toată forma.
15. Apoi distribuiți uniform toată umplutura și turnați aluatul rămas.
16. Coaceți tarta în cuptorul preîncălzit la 200 de grade timp de 30 de minute până se va rumeni frumos.
17. Timpul de coacere este aproximativ și depinde de cuptorul folosit.
18. Scoateți tarta din cuptor și lăsați-o să se răcească complet.
19. Mutați tarta pe un platou și serviți-o la masă.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!