Tocană de legume delicioasă și sănătoasă! Un deliciu din legume de vară!

”Ajapsandali” este unul dintre cele mai renumite și delicioase feluri de mâncare din bucătăria tradițională georgiană. Acesta poate fi servit atât rece, cât și cald, cu tradiționalele lipii și ierburi proaspete. Deși este un fel de mâncare ce se prepară destul de simplu, este necesar de a respecta regula de bază – chiar și la etapa de pregătire a ingredientelor, toate legumele trebuie să fie prăjite până vor fi gata. Asigurați-vă că ardeii și vinetele au fost prăjite până au devenit moi. Astfel, tocana va avea o textură plăcută și gust uimitor.

INGREDIENTE

– 6 vinete

– 4 ardei grași

– 2 morcovi

– 5 cepe

– 1 kg de roșii

– 1 căpățână de usturoi

– 1 legătură de pătrunjel

– 1 legătură de coriandru

– 3-4 fire de busuioc roșu

– 1/2 linguriță de coriandru măcinat

– 1/2 linguriță de utso-suneli

– 1/2 linguriță de șofran Imereti

– ulei vegetal

– sare

– piper negru măcinat

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Tăiați vinetele cuburi și aranjați-le într-un bol. Presărați-le cu sare și turnați în bol apă. Lăsați-le la temperatura camerei pentru 60 de minute, apoi scurgeți-le de apă.

2. Prăjiți vinetele într-o tigaie cu ulei încins, până sunt gata. Aranjați-le pe un prosop de bucătărie.

3. Curățați și tăiați ceapa cuburi mici. Spălați, curățați și tăiați ardeiul gras pai. Curățați morcovul și dați-l prin răzătoarea mare.

4. Prăjiți ceapa în aceeași tigaie cu ulei încins, timp de 10 minute, până se rumenește. Adăugați morcovul și ardeiul gras. Amestecați și prăjiți legumele la foc mic, timp de 10 minute, până se înmoaie. Amestecați periodic.

5. Opăriți roșiile, apoi aranjați-le într-un vas cu apă rece. Decojiți-le și tocați-le.

6. Tocați usturoiul și coriandrul. Aranjați-le într-o piuliță și presărați-le cu sare. Pisați-le până veți obține o pastă. Amestecați pasta obținută cu roșiile.

7. Amestecați toate legumele prăjite. Turnați roșiile și puneți-le pe foc. Faceți focul mic.

8. Tocați mărunt busuiocul și pătrunjelul. Adăugați verdeața în vasul cu legume. Potriviți cu condimente și amestecați.

9. Gătiți la foc mic, timp de aproximativ 10 minute. Luați legumele de pe foc și lăsați-le să se răcească timp de 30 de minute.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1