Aluat pufos pe bază de iaurt! Învățați să preparați aluatul perfect pentru toate produsele de patiserie

Un aluat reușit și pufos este cheia succesului tuturor produselor de patiserie. De aceea, echipa Bucătarul.eu vă oferă o rețetă extraordinară de aluat pe bază de iaurt. Cu acest tip de aluat veți obține produsele preferate într-un timp foarte scurt și vor avea un aspect nemaipomenit.

Pateurile aburinde, abia scoase din cuptor, sunt irezistibile, au o aromă îmbietoare și sunt foarte pufoase. Vă recomandăm cu drag această rețetă perfectă pentru pateuri, pizza și chifle.

Ingrediente

– 1 pahar de iaurt sau lapte acru

– ½ pahar de ulei

– 1 pachețel de drojdie uscată (11 g)

– 1 linguriță de sare

– 1 lingură de zahăr

– 3 pahare de făină

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Amestecați iaurtul cu ulei și încălziți un pic amestecul. Adăugați sarea și zahărul.

2. Cerneți făina și amestecați-o cu drojdie.

3. Turnați treptat amestecul de iaurt și frământați aluatul. Acoperiți-l cu un prosop și puneți-l la cald timp de 30 de minute.

4. Între timp preparați umplutura.

5. Tapetați tava cu hârtie de copt și ungeți-o cu ulei sau unt, formați pateurile și așezați-le în tavă cu partea lipită în sus. Lăsați pateurile să crească timp de 10 minute până se încălzește cuptorul, apoi ungeți-le cu ou.

6. Coaceți pateurile la 180-200 de grade până se vor rumeni.

7. Din acest aluat puteți coace absolut orice: pizza, pateuri, chifle (puteți adăuga vanilie în aluat, un pic mai mult zahăr și puțin unt topit).

8. Mereu veți obține un aluat reușit.

9. Dacă veți observa că aluatul va crește puțin în cele 30 de minute, nu vă faceți griji, deoarece așa trebuie sa fie, aluatul va crește în timpul coacerii.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1