Amestec de legume pentru iarnă fără sterilizare – o conservă ce se prepară foarte simplu!

În timpul iernii legumele delicioase și aromate sunt la mare căutare. Vă îndemnăm să vă aprovizionați cu niște legume proaspete și colorate, ce vă vor bucura pe parcursul întregului sezon rece. Vă prezentăm o rețetă de legume delicioase, conservate pentru iarnă. Acestea se prepară foarte simplu și rapid, unde mai pui că nu necesită a fi sterilizate. Bucurați-i pe cei dragi cu un plus de aromă și vitamine în timpul iernii.

INGREDIENTE

– 1 kg de castraveți

– 1 kg de roșii

– 1 kg de ardei grași

– 2 morcovi

– 2 cepe

– 2 căpățâni de usturoi

– 8-9 boabe de ienibahar

– 6 umbrele de mărar

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU MARINATĂ

– 1.5 l de apă

– 2 linguri de sare

– 2 linguri de zahăr

– 1 linguriță esență de oțet

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Spălați castraveții și înmuiați-i în apă pentru 2 ore.

2. Curățați morcovul, ceapa și usturoiul.

3. Spălați roșiile. Spălați și curățați ardeii grași, apoi îndepărtați cotorul cu semințe.

4. Păstrați castraveții și roșiile întregi. Tăiați ardeiul gras pai, morcovul – rondele, ceapa – în patru părți.

5. Aranjați legumele în borcane, preventiv sterilizate. La fel, adăugați usturoiul, ienibaharul și mărarul.

6. Umpleți borcanele cu apă clocotită și lăsați-le puțin să se răcească (timp de aproximativ 15 minute). Apa clocotită va nimici microorganismele ce pot cauza putrezirea legumelor.

7.  Scurgeți apa din borcane într-o cratiță. Adăugați în cratiță sarea și zahărul. Puneți cratița pe foc.

8. Când marinata va începe să fiarbă, stingeți focul. Adăugați la marinată esența de oțet.

9. Umpleți borcanele cu marinata obținută. Închideți borcanele cu capace de metal.

10. Întoarceți borcanele cu susul în jos și acoperiți-le cu o plapumă. Lăsați-le să se răcească sub plapumă.

11. Păstrați borcanele cu legume într-un loc ferit de razele solare.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!