Vă prezentăm o rețetă de aperitiv deosebit de delicios și aromat, cu ardei copți. Chiar dacă acesta se pregătește uimitor de simplu și rapid, rezultatul cu siguranță va depăși toate așteptările. Dintr-o cantitate minimă de ingrediente obțineți ardei fini, suculenți și foarte aromați. Aceștia pot fi serviți atât la cina de familie, cât și la masa de sărbătoare.
INGREDIENTE
– 6-7 ardei dulci
– 2 căței de usturoi
– 0,5 linguriță de busuioc uscat măcinat
– mix de piper măcinat după gust
– 100 ml de ulei vegetal
– sare după gust
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spălați ardeii dulci și așezați-i pe tava de copt.
2. Dați tava de copt la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 200°C, pentru 30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
3. Pregătiți dressing-ul: curățați usturoiul și zdrobiți-l. Turnați într-un vas aparte uleiul vegetal și adăugați usturoiul zdrobit.
4. Adăugați în vasul cu dressing busuiocul, piperul măcinat și sarea. Amestecați. Lăsați-l pentru ceva timp, să se macereze.
5. Așezați ardeii copți într-o pungă alimentară și lăsați-i pentru 10 minute. Astfel ardeii dulci se vor decoji ușor.
6. Decojiți ardeii copți, îndepărtați cotorul cu semințe și tăiați-i felii.
7. Așezați ardeii într-un borcan sau o caserolă potrivită, în straturi. Acoperiți stratul de ardei cu dressing-ul aromat. Alternați astfel straturile.
8. Dați deliciul la frigider pentru 3-4 ore. Puteți păstra gustarea apetisantă și aromată la frigider, timp de 1 săptămână.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!