Pregătiți meniul pentru un bufet sudez? Încercați aceste gustări originale și delicioase și impresionați-vă musafirii. Aceste tartalete din foietaj umplute cu ciuperci aromate și suculente vor atrage toate privirile, sunt incredibil de gustoase, ușor de făcut și au un aspect incredibil. Nu mai stați pe gânduri și preparați aceste gustări spectaculoase!
Ingrediente
– 175 g de ciuperci
– 175 g de aluat foietaj fără drojdie (congelat)
– 25 g de unt
– 4 linguri de smântână
– 1/2 ceapă
– 1 cățel de usturoi
– 1 priză de sare
– piper negru măcinat după gust
– ou pentru uns deasupra
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Decongelați aluatul.
2. Spălați bine ciupercile. Dacă ciupercile sunt mature, atunci trebuie să le curățați. Tăiați-le bucăți mari.
3. Sfat. Este preferabil să alegeți ciuperci champignon albe, de mărime medie, înguste și elastice la atingere, acestea sunt proaspăt culese și sunt ideale pentru prepararea bucatelor. Aceste ciuperci pot fi consumate chiar și crude.
4. Întindeți aluatul într-un strat cu grosimea de 5 mm și tăiați cercuri cu diametrul de 10 cm. Din acest aluat veți obține 4 cercuri.
5. Puneți cercurile de aluat pe o tavă tapetată cu hârtie de copt, la o distanță mică între ele.
6. Dacă ați făcut cercuri mai mici (de exemplu, cu diametrul de 5 cm), atunci faceți o adâncitură în ele.
7. Ungeți marginile cercurilor cu ou bătut și puneți-le în cuptorul preîncălzit la 200-220 de grade timp de 15 minute.
8. Curățați 1/2 ceapă și tăiați-o cubulețe.
9. Turnați un pic de ulei într-o tigaie încinsă, adăugați o lingură de unt și căliți ceapa.
10. Când ceapa va deveni transparentă, adăugați ciupercile.
11. Asezonați umplutura cu un pic de sare și piper negru.
12. Adăugați usturoiul tocat mărunt.
13. După ce ciupercile vor începe să se prăjească, încorporați smântâna, amestecați și înăbușiți puțin.
14. Scoateți cercurile din cuptor și lăsați-le să se răcească.
15. Apăsați cu degetul mijlocul cercurilor, ca să formați o “farfurie”.
16. Umpleți tartaletele cu umplutura de ciuperci.
17. Înainte de servire decorați aperitivele cu ceapă verde tocată mărunt. Serviți aperitivele reci.
Notă: în calitate de umplutură puteți folosi orice salată: de exemplu, de bastoane de crabi sau “Olivier”, sau umplutură de cașcaval.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!