Combinația de ardei grași și vinete este nu doar gustoasă, ci și sănătoasă. Ardeii grași cresc imunitatea, îmbunătățesc vederea și întăresc sistemul nervos. Vinetele, la rândul lor, îmbunătățesc funcția inimii și a rinichilor, iar conținutul scăzut de calorii permite menținerea în formă. Aceste legume colorate ne amintesc de vară, de aceea nu trebuie să ratați această rețetă gustoasă. “Ardeii marinați cu vinete” – o gustare delicioasă, savuroasă și picantă, cu aromă intensă ce se răspândește în toată casa. Savurați această gustare cu bucate din carne sau cartofi.
Ardei marinați cu vinete
INGREDIENTE PENTRU 1 BORCAN DE 1 L
-2-3 ardei grași
-2 vinete
-1/2 legătură de mărar
-1/2 legătură de pătrunjel
-2 căpățâni de usturoi
-3 boabe de piper negru
-1 frunză de dafin
-50 ml de ulei
-150 ml de apă
-3 linguri de zahăr
-1/2 lingură de sare
-25 ml de oțet de 9 %
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Curățați ardeii de pedunculi și semințe.
2. Fierbeți ardeii în apă clocotită timp de 5 minute și scoateți-i cu o spumieră, ca să nu-i deteriorați.
3. Decojiți vinetele și tăiați-le fâșii cu lățimea de 0.5 cm, sărați-le.
4. Prăjiți vinetele în ulei de măsline sau de floarea soarelui pe ambele părți, ca să se rumenească ușor. Scoateți vinetele pe prosoape de hârtie, ca să eliminați excesul de ulei.
5. Dați usturoiul prin presă, tocați verdeața mărunt și combinați ingredientele într-un vas separat.
6. Puneți masa obținută pe fâșiile de vinete și rulați-le sub formă de rulouri.
7. Umpleți ardeii cu rulourile de vinete.
8. Puneți la fundul borcanelor boabele de piper și frunza de dafin și așezați ardeii umpluți.
9. Preparați marinada: aduceți apa la fierbere, dizolvați sarea și zahărul în apa fierbinte și turnați oțetul.
10. Turnați marinada peste ardei și sterilizați borcanele timp de aproximativ 40 de minute, apoi capsați borcanele.
11. Păstrați borcanele la loc răcoros.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!