Piftia de pui este o mâncare delicioasă, dar care se prepară mult timp și necesită multă răbdare și efort. Astăzi echipa Bucătarul.eu vă oferă o rețetă rapidă de piftie, care se prepară dintr-un minim de ingrediente, este foarte gustoasă, ușor picantă, aromată și transparentă ca lacrima. Această rețetă este foarte ieftină și accesibilă tuturor. Încercați-o și vă veți convinge!
PIFTIE LENEȘĂ
Ingrediente
– 1 pulpă superioară de pui
– 1 morcov
– 20 g de gelatină
– 1/2 ceapă
– 4-5 căței de usturoi
– frunză de dafin după gust
– sare și boabe de piper negru
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Puneți pulpa într-o cratiță, turnați deasupra aproximativ 1 l de apă și aduceți la fierbere.
2. Între timp pregătiți ingredientele: tăiați ceapa și morcovul în bucăți mari, tăiați 2-3 căței de usturoi în jumătate.
3. Luați spuma după ce va începe să fiarbă carnea și adăugați legumele și condimentele în cratiță. Acoperiți cratița cu capac și fierbeți carnea la foc mic timp de aproximativ 1 oră și 30 de minute.
4. Presărați gelatina în 1/2 pahar de apă și lăsați-o să se umfle.
5. După ce carnea a fiert, scoateți-o din supă și lăsați-o să se răcească. Dezosați carnea și desfaceți-o în fâșii.
6. Strecurați supa și turnați-o în cratiță împreună cu gelatina înmuiată. Puneți cratița la foc și încălziți supa până se va dizolva gelatina. Asezonați supa cu sare. Adăugați 2 căței de usturoi pisați.
7. Așezați carnea în boluri și turnați aspicsupa deasupra. Lăsați să se răcească și dați piftia la frigider, ca să se întărească.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!