Beef (vițel) Stroganoff este o rețetă clasică a bucătăriei rusești, apărută la mijlocul secolului XIX, care a devenit deja populară în întreaga lume, dar a suferit între timp și unele schimbări în ceea ce privește ingredientele. Rețeta clasică conținea carne de vită sotată, servită într-un sos de muștar cu supă de vită și smântână.
Rețeta oferită astăzi de echipa Bucăratul.eu nu este întocmai cea originală, însă este una absolut delicioasă, super fragedă și aromată și se gătește extraordinar de simplu și rapid. Este o mâncare potrivită pentru situațiile când vă pomeniți cu musafiri la pragul casei. Vă recomandăm cu mare drag să o încercați. Cu siguranță o să vă placă! Poftă bună!
Ingrediente
– 600 g de mușchiuleț de vițel
– 2 cepe (100 g)
– ½ linguriță de piper negru măcinat
– 20 g de pătrunjel
– 250 g de smântână
– 40 ml de ulei
– ½ linguriță de sare
– 30 g de făină
– 20 g de mărar
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Spălați bine carnea (mușchi, fleică; carnea trebuie să fie fragedă) și curățați-o de eventuale pielițe.
2. Tăiați carnea felii (perpendicular pe fibră) de aproximativ 1.5-2 cm.
3. Bateți bucățile de carne cu un ciocan de șnițele, până ajung la grosimea de 0.5-1 cm, după care le tăiați fâșii.
4. Tăiați ceapa semicercuri și căliți-o ușor în puțin ulei, până devine transparentă.
5. Adăugați carnea peste ceapă, presărați cu sare și piper și rumeniți-o la foc iute timp de 5-6 minute, amestecând în mod constant.
6. Când s-a rumenit un pic carnea, adăugați făina, amestecați și prăjiți totul încă 2-3 minute.
7. Adăugați smântâna, amestecați și înăbușiți amestecul timp de 2 minute. Adăugați mărarul tocat mărunt.
8. Beef Stroganoff este gata!
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!