Vă prezentăm astăzi o rețetă mai puțin obișnuită – blinie leneșă, pregătită la cuptor. Avantajul de bază al acestui deliciu îl constituie faptul că se prepară din cele mai accesibile ingrediente și necesită o implicare minimă în procesul de pregătire. Obțineți o gustare aromată, rumenă și apetisantă, ce poate fi servit cu orice topping preferat. Surprindeți-i pe cei dragi cu un deliciu original.
INGREDIENTE
– 1 l de lapte
– 4 ouă
– 450 g de făină cernută
– 1 linguriță de sare
– 1 linguriță de zahăr
– 1 lingură de ulei vegetal
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Spargeți ouăle într-un bol și bateți-le, timp de 2-3 minute, folosind un mixer sau robot de bucătărie.
2. Turnați în bolul cu ouă 1 l de lapte. Potriviți cu sare și zahăr. Amestecați, folosind un tel.
3. Cerneți făina și combinați-o cu amestecul de ouă. Omogenizați aluatul.
4. Turnați uleiul vegetal în aluat și iar amestecați, folosind telul. Veți obține aluat lichid, perfect pentru clătite.
5. Tapetați tava de copt cu hârtie. Turnați aluatul în tava tapetată, răspândiți-l și uniformizați-l, folosind spatula.
6. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 250°C, pentru 15 minute. Apoi micșorați temperatura cuptorului până la 220°C și coaceți blinia leneșă timp de încă 15 minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Veți obține o blinie aerată și mărită semnificativ în volum.
7. Tăiați blinia în porții de mărimea dorită. Serviți deliciul alături de pește roșu, smântână, ciorbă sau cu felul de mâncare pe care vi-l doriți.
Notă: Măriți cantitatea de zahăr pentru aluat și serviți blinia în calitate de desert, cu lapte condensat, miere sau gemul preferat.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!