Astăzi echipa Bucătarul.eu vă oferă o rețetă foarte rapidă și delicioasă de budincă fină din brânză de vaci. Dulce, aromată, fragedă și delicată, aceasta poate să devină una dintre preferatele copiilor, mai ales dacă o pregătiți cu multă dragoste și pasiune! Se servește pudrată cu zahăr, glazurată cu ciocolată topită sau cu dulceața preferată!
Ingrediente
– 500 g de brânză de vaci
– 400 ml de lapte condensat
– 3 ouă
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
Mod de preparare
1. Bateți ouăle și laptele condensat cu ajutorul mixerului (sau telului).
2. Adăugați brânza.
3. Amestecați bine toate ingredientele ca să nu se facă cocoloașe.
4. Puneți compoziția într-o formă de silicon și dați-o la cuptorul preîncălzit până la 160 de grade.
5. Coaceți budinca timp de 40 de minute, până capătă o crustă aurie.
6. Lăsați-o puțin să se răcească, apoi serviți cu plăcere!
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!