Budincă ușoară de vară din brânză cu ciocolată albă – un gust ce nu poate fi redat prin cuvinte!

Vă recomandăm să preparați o budincă delicioasă cu ciocolată albă, care are un gust încântător și seamănă foarte mult cu un sufleu delicat și aerat. Această budincă de brânză se caracterizează printr-o textură cremoasă și pufoasă și un gust subtil de ciocolată albă. Chiar dacă nu preferați brânza sub nici o formă, acest deliciu va fi pentru dvs o excepție plăcută.

Ingrediente

-250 g de brânză de vaci

-2 linguri de griș

-1 ou

-100 ml de lapte

-2 linguri de zahăr

-50 g de ciocolată albă

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Amestecați în blender brânza de vaci, laptele gras sau smântâna, grișul și zahărul până veți obține o masă omogenă. Adăugați oul și amestecați masa cu un tel.

2. Rupeți ciocolata în bucățele și amestecați-le cu masa de brânză.

3. Puneți masa obținută într-o formă de copt, unsă cu unt.

4. Puneți budinca în cuptorul preîncălzit la 200 de grade și coaceți timp de 30 de minute. Puteți prepara budinca la multicooker la programul “coacere” timp de 35 de minute.

Notă: dacă sunteți iubitori de dulce, atunci puteți unge budinca cu lapte condensat înainte de servire. Astfel budinca va fi mai apetisantă. O puteți servi atât fierbinte, cât și rece.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1