Drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm astăzi o rețetă interesantă de cărniță la cuptor. Este un fel de mâncare foarte apetisant, savuros și aspectuos, chiar perfect și pentru masa de sărbătoare. Această cărniță, sub crusta crocantă de cașcaval rumen, se prepară foarte simplu, chiar fără bătăi de cap. Veți cuceri familia dragă și oaspeții cu acest deliciu ispititor la gust, care va înlocui instantaneu pârjoalele și chiar frigăruile. Pregătiți, testați și uimiți-i pe cei dragi cu delicii extraordinar de savuroase, preparate din cele mai banale ingrediente.
INGREDIENTE
– 3 felii de carne
– 1 ceapă
– 2 cartofi
– 1 roșie
– 4 linguri de smântână sau maioneză
– 100 g de cașcaval
– sare și piper negru măcinat după gust
– condimente după gust
– verdeață
– 2 lingurițe de muștar
– 2 căței de usturoi
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Fierbeți cartofii într-o cratiță cu apă ușor sărată, până sunt gata. Lăsați cartofii să se răcească, apoi decojiți-i și dați-i prin răzătoarea mică.
2. Frăgeziți bine feliile de carne, potriviți-le cu sare, condimente preferate și piper negru după gust. Frecați puțin carnea, ca să se pătrundă cu condimente, apoi puneți-o într-un bol și lăsați-o să se macereze timp de 30 de minute.
3. Curățați ceapa, spălați-o și tăiați-o rondele. Spălați roșia, îndepărtați-i cotorul și tăiați-o rondele subțiri.
4. Tapetați tava de copt cu hârtie sau folie de aluminiu și aranjați rondelele de ceapă, ca să se potrivească sub feliile de carne. Apoi puneți deasupra cepei cărnița. Ungeți fiecare felie de carne cu muștar, apoi acoperiți-o cu rondelele de roșii.
5. Presărați rondelele de roșii cu usturoiul zdrobit, apoi potriviți-le cu sare și piper negru măcinat după gust. Acoperiți rondelele de roșii cu cartofii rași. Ungeți stratul de cartofi cu smântână sau maioneză.
6. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 40 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.
7. Scoateți tava din cuptor, cu mare grijă și presărați deliciul cu cașcavalul ras și verdeața, preventiv tocată mărunt. Iar dați tava la cuptor pentru 5-7 minute, până se va topi și rumeni cașcavalul.
8. Aranjați deliciul savuros pe un platou și serviți-l cu cea mai mare plăcere.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!