Plăcintă cu ciuperci și cașcaval – un deliciu fascinant, gata într-un timp record!

Vă prezentăm o rețetă de caserolă-plăcintă delicioasă din lipii. Deși aceasta se prepară uimitor de simplu și rapid, obțineți un fel de mâncare cald deosebit de aromat și delicios. Acesta poate fi servit atât în calitate de gustare caldă, cât și ca felul principal. Este o cină perfectă pentru zilele în care nu dispuneți de suficient timp pentru a găti. La fel, este un fel de mâncare numai bun pentru gospodinele începătoare.

INGREDIENTE

-2 lipii subțiri

-2 ouă

-150 g de cașcaval

-100 g de ciuperci champignon

-10 g de părunjel

-250 ml de iaurt natural

-condimente după gust

-ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Într-un bol, bateți ouăle cu iaurtul și condimentele.

2. Tăiați lipiile segmente de dimensiunea formei de copt.

3. Tăiați ciupercile cuburi mici. Dați cașcavalul prin răzătoare. Tocați verdeața.

4. Înmuiați o foaie de lipie în amestecul cu ou și aranjați-o în forma de copt, preventiv unsă cu ulei. Acoperiți-o cu ciuperci, verdeață și cașcaval ras. Alternați astfel straturile, până veți folosi toate ingredientele. Ultimul strat trebuie să-l constituie lipia.

5. Presărați caserola cu cașcaval ras și turnați amestecul cu ou rămas. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, până se va forma o crustă rumenă.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1