Cea mai gustoasă și cremoasă supă de ciuperci – o mâncare caldă ce te fascinează prin gustul gingaș și aroma uimitoare de ciuperci!

Echipa Bucătarul.eu vă oferă rețeta celei mai gustoase supe de ciuperci cu gust cremos și aromat. Rețeta e ușor de realizat, iar rezultatul e pur și simplu superb. “Supa de ciuperci” este delicioasă, foarte gingașă și hrănitoare, cu gust intens de ciuperci, care îi va încânta pe cei dragi. Această supă extraordinară poate fi servită chiar și pe masa de sărbătoare, fiindcă este de efect și foarte gustoasă. Serviți supa cu crutoane sau pâine prăjită cu usturoi!

Ingrediente

– 200 g de ciuperci

– 2 cartofi

– 100 g de frișcă (sau lapte)

– 1 morcov

– 70-100 g de brânză topită

– 1 ceapă

– 1 legătură de mărar

– sare și piper după gust

– ulei pentru prăjit

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Fierbeți 2 l de apă într-o cratiță.

2. Spălați cartofii, curățați-i și tăiați-i cubulețe (am tăiat cuburi de 1-1.5 cm). Puneți cartofii în apa clocotită și fierbeți-i timp de 10 minute.

3. Curățați ceapa și tăiați-o cubulețe.

4. Spălați morcovul, curățați-l și dați-l prin răzătoare mare.

5. Curățați ciupercile și tăiați-le felii mici (am tăiat felii cu grosimea de 1.5-2 mm).

6. Puteți folosi orice tip de ciuperci.

7. Turnați ulei într-o tigaie încinsă și așezați legumele tăiate (ceapa, morcovul și ciupercile), prăjiți-le timp de 3-4 minute, amestecându-le periodic.

8. Adăugați legumele prăjite în cratiță și fierbeți timp de 7-10 minute.

9. Tăiați brânza topită cubulețe (sau dați-o prin răzătoare mică, ca să se topească mai rapid).

10. După ce au fiert toate ingredientele, adăugați frișca sau laptele și brânza topită. Brânza topită trebuie să se dizolve bine în supă.

11. Apoi adăugați sare și piper după gust și fierbeți supa.

12. Dacă vă plac mai multe condimente, atunci le puteți adăuga în supă pentru un gust mai aromat.

13. Spălați mărarul, tăiați vârfurile și tocați-l mărunt.

14. După ce supa a fiert, luați-o de pe foc, adăugați verdeața tocată și amestecați bine.

15. Acoperiți cratița cu capac și lăsați supa să se infuzeze timp de 10 minute. Supa este gata.

16. Supa de ciuperci se combină excelent cu crutoane frecate cu usturoi. Puteți prepara crutoanele foarte ușor.

17. Puteți folosi orice fel de pâine (albă sau neagră), ca să nu se fărâmițeze, trebuie să uscați pâinea (nu folosiți pâine proaspătă). Tăiați pâinea uscată cuburi.

18. Puneți cuburile de pâine și usturoiul mărunțit într-o tigaie încinsă cu ulei și prăjiți-le până se vor rumeni. Apoi scoateți crutoanele pe un șervețel de hârtie ca să se absoarbă excesul de ulei.

19. Puteți pune cuburile de pâine și usturoiul pe o tavă și să le coaceți la cuptor, amestecându-le periodic cu o spatulă.

20. De asemenea, puteți servi supa cu pâine prăjită frecată cu usturoi.

21. Tăiați pâinea felii și prăjiți-o într-o tigaie încinsă cu ulei pe ambele părți, iar după ce se va răci un pic, frecați-o cu usturoi.

Priviți modul de preparare pas cu pas în videoclipul de mai jos.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1