Cel mai delicios ștrudel cu mere

Vă prezentăm o minune de rețetă de ștrudel foarte ușor de pregătit, care va fi alegerea ideală atunci când doriți să vă bucurați familia și oaspeții neașteptați cu un desert delicios, fraged și aromat, care se topește în gură. Încercați neapărat această rețetă, căci ea va deveni preferata dumneavoastră!

Ingrediente

– 2 foi de aluat foietaj

– 2-3 mere mari

– 4 linguri de zahăr

– 2 linguri de făină

– 3 linguri de zahăr brun

– 2 linguri de pesmeți măcinați

– 0.5 linguriță de scorțișoară

– 0.5 pahar de nuci mărunțite

– 1 ou+1 linguriță de apă (de bătut și de uns)

Mod de preparare

1. Încălziți cuptorul la 190 de grade.

2. Curățiți merele și tăiați-le cubulețe.

3. Puneți merele într-un bol și amestecați-le cu scorțișoară, 1.5 linguri de zahăr brun, 2 linguri de zahăr obișnuit și făină.

4. Lăsați timp de 20 de minute ca merele să lase suc.

5. În alt bol amestecați nucile, 2 linguri de zahăr simplu, zahărul brun care a rămas și pesmeții.

6. Întindeți o foaie de aluat, presărați-o cu amestecul de nuci și deasupra puneți jumătate din compoziția de mere.

7. Rulați aluatul sub formă de rolă și lipiți marginile.

8. Faceți la fel cu cealaltă foaie de aluat și cu umplutura rămasă.

9. Lipiți marginile ruladei.

10. Puneți ruladele pe o tavă tapetată cu hârtie de copt.

11. Ungeți-le cu amestecul de ou și apă.

12. Faceți tăieturi longitudinale pe fiecare ruladă.

13. Coaceți ruladele în cuptorul preîncălzit la 190 de grade, timp de 40-45 de minute, până se va rumeni crusta. Serviți ștrudelul cu înghețată sau cu frișcă bătută.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!