Cele mai gustoase chiftele de cartofi cu dovlecei – un deliciu ce cucerește din prima!

Vă prezentăm o rețetă de chiftele delicioase cu cartofi și dovlecei. Obțineți o gustare aromată, fină și suculentă, ce se topește în gură. Avantajul acestui deliciu este faptul că se prepară uimitor de simplu și rapid, rezultatul fiind unul de excepție. Chiftelele sunt perfecte pentru a fi servite la micul dejun, în calitate de gustare caldă sau pentru a fi luate la pachet. Acestea cuceresc din prima și sunt pe placul tuturor.

INGREDIENTE

– 2 dovlecei (500 g)

– 2 ouă

– 500 g de cartofi

– 1 ceapă

– 1 legătură de verdeață după gust

– 3 prize de sare

– 2-3 cozi de ceapă

– 120-150 g de făină

– piper negru măcinat

– ulei vegetal

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Spălați și curățați dovleceii. Dacă dovleceii sunt noi, nu-i decojiți complet. Dacă nu, decojiți-i și îndepărtați semințele.

2. Dați dovleceii prin răzătoarea mare. Presărați-i cu sare și lăsați-i la temperatura camerei pentru 20 de minute.

3. Curățați și spălați cartofii. Dați-i prin răzătoarea mică. Scurgeți-i de suc.

4.  Curățați și spălați ceapa. Dați-o prin răzătoarea mare. La dorință, o puteți toca mărunt cu ajutorul unui cuțit sau a unui robot de bucătărie.

5. Spălați și tocați verdeața. Amestecați-o cu ceapa rasă.

6. Tocați cozile de ceapă verde și adăugați-le în bolul cu ceapă și verdeață.

7. Scurgeți de suc cartofii și dovleceii. Amestecați legumele.

8. Adăugați în bolul cu legumele rase ouăle și amestecați bine. Potriviți cu sare și piper negru măcinat.

9. Treptat, adăugați făina și amestecați până obțineți o masă omogenă.

10. Turnați puțin ulei într-o tigaie și puneți-o pe foc. Cu o lingură, turnați chiftelele în tigaia încinsă și prăjiți-le la foc moderat, pe ambele părți, până se rumenesc.

11. Serviți-le calde, cu smântână.

Notă: La dorință, împreună cu ceapa, puteți adăuga și usturoi presat.

Urmăriți modul de preparare în materialul video de mai jos.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1