Cele mai gustoase și ușor de preparat vinete marinate! Nici o altă rețetă nu se compară cu această gustoșenie!

Dacă faceți parte din cei care adoră vinetele, puteți să vă notați această rețetă inedită, pentru că, cu siguranță veți prepara legumele în acest fel nu o singură dată! Combinate cu ardei, ceapă, ulei floarea soarelui și usturoi, vinetele sunt un adevărat deliciu culinar. Vinetele preparate astfel se marinează în doar 4-5 ore și pot fi servite ca atare sau cu carne sau cartofi!  Vă îndemnăm să-i răsfățați pe cei dragi cu această rețetă delicioasă de vinete marinate.

INGREDIENTE:

– 1,5 kg vinete

– 3 ardei grași

– 1 ardei iute

– 2 cepe

– 1 căpățână de usturoi

– 1 legătură de verdeață

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

INGREDIENTE PENTRU MARINADĂ:

– 750 ml apă

– 5 linguri oțet 9 %

– 1.5 linguri de sare

– 4-5 linguri de ulei vegetal

– 2 frunze de dafin

– 0.5 lingurițe coriandru

– 8-10 boabe de piper negru

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE

1. Începeți cu prepararea marinadei. Turnați apa într-o cratiță, adăugați sarea, coriandru, boabele de piper negru și frunzele de dafin. După ce marinada a început să fiarbă mai lăsați-o 2-3 minute la foc mediu. Luați cratița de pe foc și adăugați în marinadă oțetul.

2. În timp ce fierbeți marinada, în altă cratiță turnați apa și puneți la fiert vinete întregi. Tăiați doar tulpinile vinetelor.

3. După ce apa cu vinete a dat în clocot continuați să le fiebeți încă 5 minute. Nu mai mult pentru ca vinetele să nu fie foarte moi.

4. Scurgeți apa și lăsați vinetele să se răcească.

5. Tăiați ardeii grași pai.

6. Ceapa se taie în jumătăți și apoi felii subțiri.

7. Ardeiul iute se taie mărunt. Puteți folosi un ardei iute întreg sau jumătate din ardei (după gust).

8. Usturoiul trebuie pisat sau tăiat foarte mărunt.

9. Amestecați legumele.

10. Vinetele fierte tăiați-le rondele.

11. Pentru a marina vinetele puteți folosi orice vas suficient de mare.

12. Vinetele și amestecul de legume se așează straturi. Începeți cu amestecul de legume și alternați cu rondelele de vinete.

13. Turnați peste legume uleiul și marinada. Dați vasul cu vinete la frigider pentru 4-5 ore. Cu cât vinetele se vor marina mai mult cu atât mai gustoase vor fi.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1