Chec pe bază de smântână ”Zebra” – un desert de casă deosebit de apetisant și delicios!

Checul ”Zebra” este un desert perfect pentru toată familia. Acesta se prepară din cele mai accesibile ingrediente, foarte simplu și rapid. Obțineți un chec fin și moale, ce se topește în gură.  Este o prăjitură pufoasă și aerată, pe care oricine poate să o pregătească. Poate fi o gustare excelentă pentru cei mici, alături de un pahar cu lapte. Unde mai pui, merge de minune la cafeaua de dimineață sau calitate de desert.

INGREDIENTE

-250 g de făină

-3 ouă

-200 g de smântână

-100 g de unt

-200 g de zahăr

-2 linguri pudră de cacao

-1 linguriță bicarbonat de sodiu

-vanilie

-sare

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

MOD DE PREPARARE 

1. Într-un bol, bateți ouăle cu zahărul. Folosiți un tel.

2. Adăugați smântâna și untul topit. Amestecați.

3. Adăugați sarea și iarăși amestecați. Obțineți o masă omogenă.

4. Adăugați făina cernută, vanilia și bicarbonatul de sodiu. Amestecați bine. Obțineți un aluat omogen.

5. Împărțiți aluatul obținut în 2 porții egale. Amestecați o porție de aluat cu pudra de cacao.

6. Tapetați o formă de copt cu hârtie. Turnați în centrul formei 2 linguri de aluat alb, apoi 2 linguri de aluat cu cacao. Alternați astfel straturile până veți folosi tot aluatul.

7. Cu ajutorul unei scobitori, trageți niște linii, de la margine spre centru.

8. Coaceți checul în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 170°C timp de 45 de minute. Scoateți checul din cuptor și lăsați-l să se răcească în formă. Îndepărtați forma și aranjați checul pe un platou.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1