Echipa Bucătarul.eu vă oferă o rețetă absolut fenomenală de cheesecake cu caise. Pentru un plus de aromă, puteți glazura cheesecake-ul cu ciocolată topită!
Ingrediente pentru blat
– 100-120 g de făină
– 1 ou
– 50 g de zahăr
– 50 g de unt (la temperatura camerei)
Ingrediente pentru crema de brânză
– 200 g de cremă de brânză
– 1 ou
– 1.5 lingură de smântână
– 1.5 lingură de zahăr
– 1 lingură de amidon de porumb
– 1 linguriță de zahăr de vanilie
– caise conservate
Mod de preparare
1. Bateți cu ajutorul mixerului untul și zahărul, până capătă o nuanță mai deschisă. Adăugați oul și continuați să mixați.
2. Adăugați treptat făina și frământați aluatul. Înveliți-l în folie alimentară și dați-l la frigider pentru o oră.
3. Pisați ușor brânza și amestecați-o cu ajutorul mixerului, la viteză mică, cu zahărul, oul, zahărul vanilat, smântâna și amidonul.
4. Preîncălziți cuptorul până la 180-200 de grade.
5. Ungeți cu unt o formă de copt cu diametrul de 19 cm și cu pereții detașabili.
6. Întindeți aluatul în formă, astfel încât marginile să fie puțin ridicate pe perimetrul formei de copt.
7. Puneți peste aluat crema de brânză și aranjați caisele peste cremă.
8. Coaceți cheesecake-ul timp de 30-40 de minute (până partea superioară se va întări).
9. Lăsați să se răcească.
Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!