Chiftele pufoase cu griș la tigaie: astfel grișul va fi consumat de oricine!

Surprindeți-vă familia cu un mod deosebit de servire a terciului de griș. Preparați chiftele dulci din griș și savurați-le la micul dejun cu ceai. “Chiftelele din griș” se prepară foarte simplu și ușor, din ingrediente la îndemână și într-un timp foarte scurt. Puteți folosi terciul de ieri și pregăti niște chiftele delicioase, aromate și gingașe – o alternativă excelentă oladiilor și papanașilor. Aceste delicii vor fi pe placul celor mici și le vor mânca cu poftă. Serviți chiftelele de griș cu dulceață, smântână sau miere!

Chiftele cu griș la tigaie

Ingrediente

– 60 g de griș

– 1 ou

– 30 g de unt

– 100 ml de apă

– 1 linguriță de zahăr vanilat

– 100 ml de lapte

– sare și zahăr după gust

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Turnați laptele și apa într-o cratiță, adăugați sare și zahăr după gust. Adăugați grișul și fierbeți un terci dens.

2. Adăugați oul și zahărul vanilat în terciul rece. Gustați amestecul și mai adăugați zahăr, dacă este necesar.

3. Înmuiați mâinile în apă și formați biluțe din amestecul obținut, aplatizați-le și prăjiți-le câte 2-3 minute pe fiecare parte în unt topit.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1