Chifteluțe deosebite cu cașcaval la cuptor

Gătite într-o variantă mai deosebită, aceste chifteluțe sunt pur și simplu fenomenale. Se prepară foarte ușor și vei avea nevoie doar de câteva ingrediente deloc fițoase. Întrucât aceste chifteluțe se gătesc la cuptor, îți va mai rămâne destul timp pentru a pregăti și alte preparate, cum ar fi de exemplu o salată aromată și un sos picant, care se pretează de minune cu chifteluțele tale delicioase. Invită-ți prietenii la o cină copioasă! Sigur îți vor cere rețeta!

Ingrediente

– 1 kg de tocătură de carne (în funcție de preferință)

– 2 cepe

– 4 cartofi

– 5 ouă

– 200 g de cașcaval

– maioneză

– sare și piper negru măcinat

Mod de preparare

1. Căliți în ulei încins ceapa tocată mărunt.

2. Treceți cartofii prin răzătoare mare. Adăugați sare și amestecați.

3. Fierbeți ouăle, apoi tăiați-le mărunt. Adăugați piper negru măcinat și o lingură de maioneză și amestecați bine.

4. Treceți cașcavalul prin răzătoare mare.

5. Tapetați o tavă cu hârtie de copt sau ungeți-o cu ulei.

6. Luați cu o lingură din tocătura de carne și formați direct pe tavă niște turtițe rotunde cu diametrul de aproximativ 10 cm.

7. Puneți peste turtițe câte un strat de ceapă și unul de ouă.

8. Peste stratul de ouă, adăugați cartofii, cașcavalul și la final maioneza.

9. Coaceți chifteluțele în cuptorul preîncălzit la 180 de grade timp de 30-35 de minute.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!