Vă prezentăm o rețetă de churros de casă – gogoși delicioase în stil spaniol. Acestea se prepară destul de simplu și pot fi cu ușurință adaptate după gustul fiecărui membru al familiei. Gogoșile pot fi servite cu dulceața preferată, cremă de ciocolată sau zahăr pudră. Bucurați-i pe cei dragi cu un desert deosebit de apetisant și aromat, ce nu va lăsa pe nimeni indiferent.
INGREDIENTE
-50 g de unt
-150 ml de apă
-65 g de făină
-2 ouă
-ulei vegetal (pentru prăjire)
-zahăr pudră
-350 g dulceață de căpșuni (la dorință)
Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor
MOD DE PREPARARE
1. Topiți untul. Adăugați apa și aduceți amestecul până la fierbere.
2. Adăugați în vas făina cernută și luați-l de pe foc. Amestecați într-un tempou mai rapid, până veți obține un aluat omogen, ce se va desprinde de pereții vasului. Lăsați-l să se răcească.
3. Bateți ouăle. Turnați-le în vasul cu aluat și amestecați, până aluatul va deveni lucios.
4. Umpleți un sac pentru patiserie cu aluat (cel mai bine e să fixați duza mai mare, în formă de stea).
5. Turnați uleiul într-o tigaie mai adâncă și încălziți-l până la temperatura de 180°C. Dacă nu aveți un termometru, puneți în tigaie o bucată foarte mică de pâine. Dacă aceasta se va rumeni în 60 de secunde, temperatura este potrivită.
6. Turnați în tigaia cu ulei încins câte 2-3 churros de 10-15 cm lungime. Tăiați aluatul cu ajutorul unui cuțit umed.
7. Prăjiți-le timp de 2 minute pe fiecare parte, până se rumenesc. Scoateți-le din tigaie și aranjați-le pe un prosop de hârtie. Presărați-le cu zahăr pudră. La dorință, serviți-le cu dulceață de căpșuni.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!