Clafoutis de ciocolată cu cireșe – un desert fin, rafinat și uimitor de delicios! Nu o să credeți cât de simplu se prepară!

Clafoutis este un desert clasic francez. Acesta reprezintă o prăjitură densă, fiind o combinație între o tartă și o budincă, extrem de aromată și proaspătă datorită fructelor delicioase. Clafoutis cu cireșe este o rețeta originară din regiunea Limousin a Franței și, deși cireșele negre sunt tradiționale în această rețetă, se pot folosi și alte fructe, în funcție de sezon sau preferințe: zmeură, afine, caise, prune, nectarine sau piersici, pere, mere. Vă prezentăm o rețetă de clafoutis cu ciocolată și cireșe. Acesta se prepară uimitor de simplu, din cele mai accesibile ingrediente. Surprindeți-i pe cei dragi cu un desert fin, rafinat și irezistibil.

Ingrediente

-3 ouă

-120 g de zahăr

-80 g de făină

-50 g pudră de cacao

-300 ml de lapte

-coajă de lămâie

-1 pahar de cireșe

-2 lingurițe pudră de zahăr

-1 linguriță de unt

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor

Mod de preparare

1. Pregătiți ingredientele necesare.

2. Bateți ouăle cu coaja rasă de lămâie.

3. Treptat adăugați făina, pudra de cacao, zahărul și laptele. Amestecați cu ajutorul unui mixer la viteză medie. Obțineți un aluat lichid, asemănător cu cel pentru clătite.

4. Ungeți o formă de copt ( de 16 cm în diametru) cu unt și aranjați în aceasta cireșele (preventiv îndepărtați sâmburii). Dacă folosiți fructe congelate, neapărat decongelați-le și scurgeți-le de suc.

5. Turnați aluatul în forma de copt. Cireșele vor ieși la suprafață.

6. Coaceți desertul în cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C timp de 45-50 de minute. Faceți testul scobitorii.

7. Lăsați desertul să se răcească în formă, apoi aranjați-l pe un platou.

8. Presărați desertul cu zahăr pudră. La dorință, decorați-l cu cireșe.

Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1