Cornulețe de casă cu gem, pe bază de lapte!

Cine își amintește gustul cornulețelor, pe care bunicile și mamele noastre le coceau pentru noi în copilărie? Astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm grozava rețetă de cornulețe de casă cu gem. O rețetă de cornulețe simple și rapide, cu umplutură delicioasă. Pur și simplu se topesc în gură! Se pot umple cu gem, magiun, marmeladă amestecată cu nucă, rahat, mac sau cocos.

INGREDIENTE  

– 500 g de făină cernută

– 200 ml de lapte cald

– 100 g de zahăr

– 2 ouă

– 75 g de unt

– 10 g de drojdie uscată

– 40 g semințe de susan

– 1/2 linguriță de sare

– 100 g de gem (pentru umplutură)

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

MOD DE PREPARARE  

1. Combinați într-un vas laptele cald cu drojdia uscată, 20 g de zahăr și 40 g de făină cernută. Amestecați maiaua și lăsați-o pentru puțin timp.

2. Amestecați într-un bol aparte făina cernută cu sarea și zahărul rămas. Apoi spargeți în bolul cu ingredientele uscate 1 ou și turnați maiaua. Frământați aluatul. În timp ce frământați aluatul, adăugați untul moale. Formați din aluat o bilă, acoperiți-o cu un prosop și lăsați aluatul timp de 1 oră la un loc cald.

3. Puneți aluatul pe suprafața de lucru și împărțiți-l în 12 părți egale. Modelați niște bile din aluatul împărțit. Acoperiți bilele cu un prosop și iar lăsați-le pentru 10-15 minute.

4. Luați o bilă, puneți-o pe suprafața de lucru și întindeți un blat îngust, cu lungimea puțin mai mare decât palma dvs. Puneți pe marginea blatului puțină umplutură. Rulați ușor blatul, acoperind umplutura și lipiți marginile, precum în poza de mai jos.

5. Întretăiați capătul opus de aluat în 4 fâșii și rulați cornulețul. Procedați similar cu umplutura și aluatul rămas. Așezați cornulețele pe tava de copt preventiv tapetată cu hârtie, acoperiți-le cu prosop și lăsați-le pentru 15-20 de minute să se odihnească.

6. Bateți oul rămas într-un vas și ungeți cornulețele, apoi presărați-le cu semințe de susan.

7. Dați tava la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 25-30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte. Serviți cornulețele de casă foarte gustoase cu mare plăcere, alături de o cană cu ceai.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!

1