Cozonac de Paști ”stratificat” – acum e timpul să testați rețeta!

Astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm o rețetă grozavă de cozonac. Desertul se prepară diferit de cel clasic, dar în fine veți obține o adevărată capodoperă culinară, extrem de gustoasă. Nici o sărbătoare de Paști nu se întâlnește fără cozonacul festiv. Rețete de cozonaci sunt foarte multe, dar preferatul nostru rămâne invariabilul cozonac stratificat. Umplutura originală de gem și nuci ne-a cucerit inima! Astăzi, ne împărtășim cu această rețetă testată, pas cu pas.

INGREDIENTE

– 1 g de drojdie uscată

– 250 ml de lapte cald

– 100 g de unt topit

– 50 g de zahăr

– 200 g făină cernută de orez

– 200 g de făină cernută

– 0,5 linguriță de sare

– 70 g de gem

– 100 g de nuci fărâmițate ușor prăjite în tigaia uscată

– 1 ou

– 1 g de vanilie

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

INGREDIENTE GLAZURĂ  

– 50 g de zahăr pudră

– 1 albuș de ou

– 1/4 linguriță de sare

– 1 lingură suc de lămâie

– 1 lingură pudră de cacao

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

INGREDIENTE FONDANT  

– 100 g de zahăr pudră

– 100 g de lapte praf

– 80 g de lapte condensat

– 2 linguri amidon de cartofi

– câte 1 picătură de colorant alimentar

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

MOD DE PREPARARE  

1. Pregătiți maiaua: combinați într-un bol laptele cald cu sarea, zahărul, 1 g de drojdie uscată și 70 g de unt topit. Mixați bine ingredientele din bol, apoi adăugați 100 g de făină de orez. Omogenizați ingredientele. Acoperiți bolul cu prosop și lăsați-l la un loc cald pentru 30 de minute.

2. Pregătiți aluatul: spargeți oul în bolul cu maia, adăugați vanilia și toată făina rămasă. Frământați aluatul, până acesta devine nelipicios. Modelați din aluatul finit o bilă, puneți-l în bol și acoperiți-l cu prosop. Lăsați aluatul să crească la un loc cald, timp de 1 oră.

3. Puneți aluatul pe suprafața de lucru și împărțiți-l în 10 părți egale. Modelați din aluatul împărțit bile. Întindeți câte un blat din fiecare bilă, de mărimea formei de copt.

4. Asamblați cozonacul: luați un blat, ungeți-l cu puțin unt topit rămas și aranjați-l în forma de copt. Presărați blatul cu 1-2 linguri de nuci. Luați blatul următor și ungeți-l cu gem, apoi puneți-l deasupra blatului cu nuci.Procedați similar cu blaturile și ingredientele rămase. Ultimul strat trebuie să-l constituie blatul uns doar cu unt.

5. Acoperiți forma cu un prosop și lăsați cozonacul să se odihnească timp de 20 de minute. După timpul expirat, îndepărtați prosopul și dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 180°C, pentru aproximativ 35 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

6. Pregătiți glazura: bateți într-un bol albușul cu sarea, până veți obține o masă spumantă albă. Apoi adăugați zahărul pudră și pudra de cacao. Iar bateți compoziția, folosind mixerul. Turnați în glazura apetisantă 1 lingură de suc de lămâie și omogenizați ingredientele.

7. Pregătiți fondantul: combinați într-un bol zahărul pudră cu laptele praf și laptele condensat, apoi amestecați bine compoziția timp de 10-20 de minute. Împărțiți compoziția în câteva părți egale (în funcție de câte culori de fondant doriți). Adăugați în fiecare câte 1 picătură de colorant alimentar. Amestecați bine compozițiile colorate.

8. Luați o parte de fondant colorat, puneți-l pe suprafața de lucru presărată cu amidon și modelați decorul dorit pentru cozonac. Procedați similar cu părțile fondantului rămas.

9. Scoateți cozonacul apetisant din cuptor și decorați-l cu glazură și figurine simpatice din fondant.

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!