Cruffin festiv cu brânză de vaci – delicios precum cozonacul de Paști!

În anul 2013, Kate Reid, un patiser foarte talentat australian, s-a gândit să coacă delicioasele croissant într-o formă de muffin. Așa s-a născut produsul numit cruffin – un desert inedit, care s-a bucurat imediat de un succes imens. Deci, astăzi, drag amator ale bucatelor delicioase, vă prezentăm superba rețeta de cruffin. Chiar dacă modul de preparare pare cam complicat, vă promitem că este doar un pic migălos. Vă recomandăm să încercați acest desert excelent, cu un gust minunat și o textură divină.

INGREDIENTE  

– 330 g de făină cernută

– 40 ml de lapte

– 200 g brânză de vaci

– 1 ou + 2 gălbenușuri

– 100 g de merișoare uscate sau stafide

– 1 linguriță de zahăr vanilat

– 2 lingurițe de drojdie uscată

– 135 g de zahăr

– 50 g de unt

– 50 g fulgi de migdale

– 0,5 linguriță de sare

– 100 ml ulei de măsline

– zahăr pudră pentru decor

Notă: Vezi Măsurarea ingredientelor  

MOD DE PREPARARE  

1. Pregătiți maiaua: combinați într-un bol laptele cald cu 5 g de zahăr și 30 g de făină. Amestecați ingredientele. Acoperiți bolul cu prosop și lăsați maiaua pentru 40 de minute la un loc cald, până maiaua se va mări de 2 ori în volum.

2. Pregătiți aluatul: frecați într-un bol aparte brânza de vaci, apoi adăugați maiaua, zahărul tos, zahărul vanilat, sarea, oul și gălbenușurile. Bateți ingredientele, folosind mixerul. Adăugați treptat făina cernută și omogenizați aluatul. Ar trebui să obțineți un aluat dens, lipicios.

3. Ungeți un bol mai adânc cu uleiul de măsline și puneți aluatul în acesta. Acoperiți bolul cu un prosop, preventiv înmuiat în apă fierbinte. Lăsați aluatul pentru 1.5 ore la un loc cald.

4. Ungeți mâinile cu ulei și împărțiți aluatul în 6-8 părți egale. Modelați din aluatul împărțit bile și iar acoperiți-l cu prosop sau folie alimentară. Lăsați aluatul pentru 10-15 minute să se odihnească.

5. Luați o bilă și puneți-o pe masa înfăinată. Redați-i bilei o formă de un blat subțire, dreptunghiular. Ungeți blatul cu ulei de măsline, folosind pensula de silicon, apoi presărați-l cu merișoare uscate și fulgi de migdale. Rulați blatul cât mai strâns și acoperiți rulada cu folie alimentară. Procedați similar cu bilele de aluat rămase, fructele uscate și migdalele. Lăsați ruladele puțin să se odihnească.

6. Luați o ruladă și puneți-o pe masa înfăinată. Tăiați rulada în două, de-a lungul, păstrând distanța de la bază, apoi rulați fiecare bucată în formă de spirală. Când formați spiralele, aveți grijă că partea tăiată să fie în exterior. În felul acesta, foițele vor fi bine separate și vizibile după coacere. Procedați similar cu celelalte rulade rămase.

7. Puneți spiralele într-o formă de muffins anti aderentă sau de hârtie, neunsă și acoperiți-o cu prosop. Lăsați-le să crească până când își dublează volumul, pentru aproximativ 1 oră.

8. Dați forma la cuptorul preîncălzit până la temperatura de 190°C, pentru 10 minute, apoi reduceți focul până la temperatura de 180°C și mai coaceți timp de aproximativ 25-30 de minute. Timpul de coacere depinde de fiecare cuptor în parte.

9. Stingeți cuptorul și scoateți deliciul rumen din formă. Lăsați desertul să se răcească pe o grilă. Decorați delicatețea cu zahăr pudră. Serviți desertul amețitor de gustos cu cea mai mare poftă!

Echipa Bucătarul.eu vă dorește poftă bună alături de cei dragi!