Puiul preparat întreg este acea mâncare cu care poți experimenta oricând. Modul de preparare poate fi același, însă puteți combina diverse ingrediente și condimente pentru a abține gusturi noi. Fiecare bucătar șef are setul său de condimente care scoate în relief gustul puiului. Echipa noastră a adunat cele mai interesante combinații de ingrediente de la cei mai iscusiți bucătari pentru frecarea și umplerea puiului. Experimentați și preparați cel mai gustos și aromat pui copt!
Cum să prepari un pui delicios
1. Vin, ierburi și mandarine
Eugenia Bon, autoarea numeroaselor cărți culinare despre prepararea puiului cu gust unic mediteranean, folosește ierburi aromatice, mandarine, vin și miere.
Ea pune puiul pe un grătar așezat deasupra tăvii, pune în interiorul puiului câțiva căței de usturoi, câteva fire de rozmarin și 2 mandarine tăiate în jumătate. Îl stropește deasupra cu amestec de ulei de măsline, suc de mandarine și vin alb cu câteva picături de miere. Eugenia coace puiul timp de 20 de minute la 220 de grade, apoi îl acoperă cu folie de staniol și îl coace timp de 40 de minute la 170 de grade.
2. Boia afumată
Mario Batali, un bucătar șef american foarte popular, restaurator și istoric al bucătăriei preferă puiul “cu fum”. Dacă nu aveți posibilitatea să preparați puiul la foc deschis, atunci puteți obține efectul de grătar cu ajutorul amestecului de boia afumată, chimion și salvie uscată.
Mario prepară amestecul dintr-o lingură de boia, 2 lingurițe de salvie, 1 linguriță de chimion măcinat, 2 lingurițe de sare grosieră și 2 lingurițe de piper negru măcinat, apoi adaugă un pic de ulei de măsline și 1 lingură de suc de lămâie. Apoi freacă puiul cu acest amestec și îl coace la 180 de grade până este gata.
3. Lămâie și ierburi
Shelley Lindgren, somelier și cunoscătoarea gusturilor rafinate consideră că puiul nu are nevoie de mirodenii și sosuri cu aromă pronunțată. Ea ne asigură că e suficient să umbrești gustul puiului, umplându-l cu câțiva căței de usturoi tăiați în jumătate, 2 jumătăți de lămâie și crenguțe de ierburi (busuioc, oregano, rozmarin). Asezonați puiul la exterior cu sare și piper, ungeți-l cu ulei de măsline și coaceți-l la 180 de grade până va fi gata.
4. Muștar
Bucătarul șef Jacques Pepin folosește muștar, vin alb și ulei de măsline, ca să obțină crustă crocantă și aromată. Pentru un gust picant adaugă sos de soia și ierburi aromatice.
Faceți o tăietură pe spatele puiului, scoateți coloana vertebrală și apăsați un pic aplatizând puiul. Ungeți puiul cu un amestec din 4 căței de usturoi mărunțiți, 2 linguri de muștar Dijon, 2 linguri de vin alb, 2 linguri de ulei de măsline, 1 lingură de sos de soia, 1 linguriță de tabasco, 1 linguriță de ierburi aromatice uscate și 0.5 linguriță de sare.
Puneți puiul în tigaie cu pielea în sus și prăjiți-l timp de 5 minute, apoi dați tigaia la cuptor și coaceți mâncarea la 180 de grade până va fi gata.
5. Unt aromat
Nominalizat la premiul James Beard Foundation în nominalizarea “Cel mai bun bucătar șef din New York” Floyd Cardoz folosește pentru prepararea puiului un ingredient secret – unt cu adaosuri aromatice.
El pune într-un procesor de alimente: verdeață de coriandru, mentă, căței de usturoi, felii de rădăcină de ghimbir, un pic de ardei chili și suc de lime. Adaugă unt moale, câte o priză de piper măcinat și cuișoare și sare. Picant și aromat? Desigur, doar maestrul e din India!
Bucătarul freacă puiul în interior și la exterior cu unt aromat, apoi îl dă la frigider pentru 4 ore. După care îl coace la 220 de grade până este gata.
Echipa noastră vă dorește poftă bună alături de cei dragi!